Toate definitiile

OBLĂDUÍRE, oblăduiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) oblădui și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Organ de conducere, autoritate (de stat), stăpânire. – V. oblădui.

OBLĂDUÍRE s. v. egidă.

OBLĂDUÍRE s. v. administrare, administra-ţie, apărare, cârmuire, conducere, diriguire, domnie, ferire, gospodărire, guvernare, ocrotire, păzire, protecţie, protejare, sprijin, stăpânire.

oblăduíre f. Rar azĭ. Guvern, ocîrmuire, stăpînire, administrațiune. Oblastie.

oblăduíre (înv., pop.) (o-blă-) s. f., g.-d. art. oblăduírii; pl. oblăduíri