Toate definitiile

OBLÓN, obloane, s. n. 1. Dispozitiv format din unul sau din mai multe panouri de metal, de lemn sau de material plastic, așezat în fața sau în spatele unei ferestre, al unei uși sau al unei deschideri și servind pentru protecție sau pentru reglarea luminii care intră în camera respectivă. 2. (Reg.) Deschizătură în formă de fereastră într-un perete, în special în peretele podului; tăblie de lemn care închide această deschizătură. 3. (Înv.) Ușă la trăsură; portieră a unui cupeu. – Et. nec.

OBLÓN s. (rar) chepeng, (reg.) lod, (prin Ban., Transilv. şi Maram.) şpalet, (Ban. şi Transilv.) tablă. (~ la o vitrină, la o uşă, la o fereastră.)

oblón (obloáne), s. n. – 1. Obiect de lemn, metal etc. care apără o ușă sau o fereastră. – 2. Încuietoare metalică. – 3. (Arg.) Ochi. – 4. (Înv.) Ușiță, portiță. Origine îndoielnică. Pare să rezulte dintr-o confuzie a sl. obląku „arc, oblînc”, cf. oblînc, cu blană „scîndură”; cf. bg. oblon „apărătoare de fereastră”, care ar putea proveni din rom. Der. numai din sl. obląku (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Cihac, II, 220) nu pare posibilă. – Der. obloni, vb. (a pune obloane, a închide).

oblón n., pl. oane (V. blană). Fereastră saŭ ușă opacă (de lemn orĭ de fer) pusă peste altă fereastră saŭ ușă ca s´o ferească de loviturĭ. Fereastră opacă de lemn). Chepeng, capac, ușă orizontală la un becĭ. Argot. Ochĭ. A face cu oblonu saŭ din oblon, a face (semn) cu ochĭu.

oblón (o-blon) s. n., pl. obloáne