Toate definitiile
OÁRE adv. interog. (De obicei întărește valoarea interogativă sau dubitativă a unei propoziții) Oare nu cumva a venit pe la d-ta pe-acasă? – Lat. volet. Cf. alb. vallë.
OÁRE adv. (interogativ) 1. poate?, (astăzi rar) au?, (înv. şi pop.) ori?, (reg.) doar? (~ nu ţi-am dat ce ai vrut?) 2. dar?, păi? (~ aşa să fie?)
OÁRE conj. v. fie, ori, sau.
oáre adv. – Servește pentru a întări interogația: atunci, așadar, deci. – Var. ori. Mr. ori. Lat. *volet, formă populară în loc de vult „vrea” (Tiktin, Scriban). Der. din oară „dată” (Candrea) e mai dificil semantic. – Var. ori, identică semantic în interogație, se preferă acum în alternanță ori... ori (sau... sau) și se pare să se nuanțeze diferit în compunere. Comp. doară (var. doar, fam. dor), adv. (atunci, deci, servește pentru a întări interogația; poate, întîmplător; măcar, cel puțin; posibil; numai; la urma urmei), în loc de de oare (după Cihac, I, 183; Candrea-Dens., 1270 și Candrea, din lat. de hora; după Philippide, Principii, 93, din lat. dolet; după Procopovici, Dacor., III, 629-42, în loc de a doua oară; după Scriban, din lat. *devolet; oarecine, pron. indef. (o persoană nedeterminată); oricine, pron. indef. (cineva); orișicine, pron. indef. (cineva); oarece, pron. indef. (un anumit lucru); ori(și)ce, pron. indef. (un lucru oarecare); oarecare (var. ori(și)care), adj. indef. (cineva); oarecînd, adv. (într-un timp nedeterminat, odată); ori(și)cînd, adv. (în orice moment, totdeauna); oarecît, adj. (o anumită cantitate); ori(și)cît, adj. (orice cantitate); oarecum, adv. (într-un anumit fel); ori(și)cum, adv. (de orice fel); oareunde, adv. (într-o anumită parte); ori(și)unde, adv. (în orice loc). Nuanțele indicate nu sînt perfect delimitate; oareși- este ceva mai rar decît oriși-. Pentru comp. cf. lat. -vult, sp. quiera, sl. ašte. Din rom. provine iud. sp. or „sau” (Wagner 75) și rut. vare (Miklosich, Wander., 20; Candrea, Elemente, 408).
*oáre cáre adv. + pr. ( ~ dintre ei știe?)
*oáre când adv. + adv. ( ~ vom afla?)
*oáre cât adv. + adv. ( ~ costă?)
*oáre ce adv. + pr. ( ~ vrea?)
*oáre céva adv. + pr. ( ~ de aici l-ar interesa?)
*oáre cíne adv. + pr. ( ~ știe?)
*oáre cum adv. + adv. ( ~ îl cheamă?)
*oáre únde adv. + adv. ( ~ o fi?)
1) oáră f., pl. orĭ (lat. hôra, d. vgr. óra, it. pv. ora, fr. heure, sp. pg. hore. V. oră). Dată (ca termin care formează adverbe de timp și de repetițiune): întîĭa oară, a doŭa oară, de doŭă orĭ (nu o dată), de multe orĭ, adese-orĭ, une-orĭ, rare-orĭ, orĭ de cîte orĭ. – În Munt. est oare: a doŭa oare.
oare și (vechĭ) váre conj. interogativă (lat. *volet, cl. vult, vrea, de unde s´a făcut *voare, apoĭ oare, ca oĭ face din voĭ face, ĭar pe de altă parte *voare s´a prefăcut în vare ca afară din afoară din cauza labialeĭ. V. orĭ și voĭ 2). El e oare? Oare el e? Se poate să fie el? Nu știŭ bine dacă e el orĭ altu). – Ajută la formarea unor pron. și adv. cărora le dă un înț. indefinit: oare-care, oare-cine, oare-cînd, oare-cum. De oare ce, de vreme ce, odată ce, fiind-că, din pricină că, căcĭ: de oare ce ploŭă, rămînem acasă; gheața se topește, de oare ce e cald.
oare-cáre pron. indefinit. Orĭ-care ar fi: un om oare-care, un oare-care (saŭ simplu oare-care: l-a întrebat oare-care). Despre lucrurĭ: o linie oare-care.
oare-cé pron indefinit n. Vechĭ. Ceva. Adv. Cît-va, puțin: hărățindu-se oare-ce, aŭ dat dos (Let. 2, 221).
oare-cíne, pron. indefinit uzitat fără subst. Vechĭ. Cineva, orĭ-care ar fi, oare-care: a venit oare-cine, un oare-cine.
oare-cî́nd adv. indefinit. Vechĭ. Cînd-va, odinioară, odată, într´un timp oare-care: aprodu era oare-cînd curtean la divanu domnesc.
oare-cúm adv. indefinit. Întru cît-va, într´un mod oare-care: el se temea oare-cum să nu cadă.
oare-únde adv. Vechĭ. Undeva.
oáre adv.