Toate definitiile

NÓUR s. m. v. nor.

nor (vest) și nour (est) m. (lat. núbilum [rudă cu nébula, negură], de unde s’a făcut ◊ nuer, vrom. Banat. Oaș núăr, núor, nóor, apoĭ nóur și nor; it. nuvolo, pv. nivol, cat. nuvol; sp. nube și pg. nuvem, d. lat. nubes, nor. În Ban. și núŭăr, núhăr, nuvăr ca mădúŭă, mădúhă, mădúvă. Cp. și cu bour). Grămadă de negură care plutește în aer și, de multe orĭ, produce ploaĭe. Ceĭa ce seamănă a nor: un nour de fum, de colb. Fig. Turburare, întrisitare care se observă pe față: un nour de tristeță se răspîndi pe fața luĭ. Ceĭa ce turbură seninătatea: fericire fără nourĭ.

nóur V. nor.