Toate definitiile

NICOVÁLĂ, nicovale, s. f. 1. Unealtă de oțel sau de fontă folosită în atelierele de forjă pentru sprijinirea pieselor de metal supuse prelucrării, în operațiile de deformare plastică prin batere cu ciocanul; ilău. ♦ Unealtă de oțel pe care se bate tăișul coasei. 2. Unul dintre cele patru oscioare ale urechii medii, de formă asemănătoare cu cea a unei nicovale (1). – Din sl. nakovalo.

NICOVÁLĂ s. 1. (reg.) năcovelniţă, (Mold.) ilău. (ă fierarului.) 2. (reg.) batcă, muchie. (~ pentru bătut coasa.)

nicoválă (nicovále), s. f. – Ilău. Sl. nakovalo (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 78; Conev 67), cf. covaci și bg. kovalo (› megl. cuvalnă).

nicoválă f., pl. e (din maĭ vechĭu năcovalnă, d. vsl. nakovalo și -alĭno, d. kovati, a fabrica; bg. nakoválnĕa, sîrb. nâkovanj, rus. nákovalĭnĕa, pol. [na-] kowadlo. V. covacĭ). Ilăŭ, mare bucată de oțel pe care feraru pune feru și-l bate cu ciocanŭ. Între cĭocan și nicovală, între doŭă partide cu interese opuse, pe punctu de a fi zdrobit. – Și nicovaină (Olt.), năcovală (Munt. vest), nocovană și nocovalmă (Trans.).

nicoválă s. f., g.-d. art. nicoválei; pl. nicovále