Toate definitiile

NÁRĂ, nări, s. f. 1. Fiecare dintre cele două orificii exterioare ale cavității nazale prin care respiră și miros oamenii și unele animale. ◊ Expr. Cu nările (sau nara) în vânt = cu capul ridicat, cu o ținută semeață; p. ext. mândru, plin de sine. A se umfla în nări sau a-și umfla nările = a-și lua un aer semeț; p. ext. a-și da importanță, a se îngâmfa. 2. Piesă metalică în formă de tub amplasată pe puntea sau pe bordajul unei nave, prin care trece lanțul ancorei de pe punte în afara bordului. [Var.: (reg.) náre s. f.] – Lat. naris.

NÁRĂ s. v. nas.

NARĂ INTÉRNĂ s. (ANAT.) coană.

náră și náre f., pl. nărĭ (lat. naris, din *nasis, rudă cu nasus, nas; it. nare, nare; pv. nar, nare; sp. pg. nariz, nas). Fie-care din cele doŭă deschizăturĭ ale nasuluĭ.

náră s. f., g.-d. art. nắrii; pl. nări

NARĂ INTÉRNĂ s. (ANAT.) coană.

NARÁ, narez, vb. I. Tranz. (Livr.) A povesti, a istorisi. – Din lat. narrare, it. narrare, fr. narrer.

NARÁ vb. v. povesti.

NARÁ vb. I. tr. (Liv.) A povesti, a istorisi. [P.i. -rez. / < lat. narrare, cf. fr. narrer].

NARÁ vb. tr. a povesti, a istorisi. (< fr. narrer, lat., it. narrare)

* naréz v. tr. (lat. narrare). Spun, povestesc, istorisesc.

nará (a ~) vb., ind. prez. 3 nareáză