Toate definitiile
DROPIŢĂ MÍCĂ s. v. spurcaci.
DROPIE MÍCĂ s. v. spurcaci.
MÍCĂ1, mice, s. f. Familie de minerale cristalizate, cu luciu sticlos, sidefos, care se desfac ușor în foițe subțiri (elastice și transparente), întrebuințate în industria electrotehnică, a unor materiale de construcție, la fabricarea unor sorturi de hârtie și vopsele etc. – Din fr. mica.
MÍCĂ2 s. f. (Pop.; în loc. adv.) Într-o (sau pe) mică de ceas = a) într-o clipă, foarte repede, imediat; b) foarte des, mereu. – Probabil lat. mica „fărâmă”.
MÍCĂ s. v. măicuţă, mămică.
MÍCĂ s.f. Grup de minerale de siliciu și aluminiu cristalizate, care se desfac în foițe de obicei elastice. [Pron. -cii. / < fr. mica, cf. lat. mica – bucățică].
RAŢĂ MÍCĂ s. v. sarselă.
VEROLĂ MÍCĂ s. v. variolă, vărsat.
URSA-MÍCĂ s. v. carul-mic.
MÍCĂ s. f. mineral din silicat de aluminiu și potasiu cristalizat, clivabil, care abundă în rocile eruptive și metamorfice. (< fr. mica)
mícă (-ci), s. f. – Fragment, fărîmă, parcelă, parte. Lat. mῑca (Pușcariu 1068; Candrea-Dens., 1093; Tiktin; REW 5559), cf. it. mica, fr. mie, sp. miga. Der. din sl. migŭ „clipă, moment” (bg., pol. mig, sb., rus. miga), propusă de Graur, BL, VI, 156 și de Scriban, se bazează pe expresii ca o mică de ceas, în care mică dobîndește sensul special de „parte dintr-o oră” și pare posibilă doar ca încrucișare semantică. E dubletul lui mică, s. f. (mineral în foițe), din fr. (lat.) mica. Probabil același cuvînt este cel care s-a păstrat în expresia mici fărîme (var. mii fărîme, mii și fărîme), cu sensul de „bucățele”, în care mici „bucăți” s-a confundat cu mici „de mărime redusă”. – Cf. dumica, nimic.
1) mícă f. fără pl. (vsl. migŭ, bg. sîrb. rus. mig, clipă, clipire, infl. de rom. mic. V. mijesc). Est. Moment, clipă: într´o mică de ceas (Vechĭ). Pe mică, pe ceas, la fiecare moment. – Și nică.
2) *mícă f., pl. inuz. ĭ și e (lat. mica, fărmătură. V. nimic). Min. Silicat aluminos cu luciŭ metalic, o peatră [!] care se desface în foĭ transparente care pot fi întrebuințate și ca geamurĭ. (V. moscovită).
!úrsa-Mícă (constelație) s. propriu f., g.-d. úrsei-Míci
!mícă1 (într-o/pe ~ de ceas) (pop.) loc. adv.
mícă2 (mineral) s. f., g.-d. art. mícii
mî́că, V. moacă 2.
2) moácă f., pl. e (d. moacă 1. Cp. cu măcăŭ și țoapă 2). Munt. Mold. Bîtă. Lovitură de bîtă. – Și mîcă (Suc.). V. ghĭoagă și țoapă.