Toate definitiile
mónstru (mónștri), s. m. – 1. Dihanie, colos. – 2. (Adj.) Montruos, ieșit din comun. – Mr. monstru. Fr. monstre. Mr. pare să provină direct din lat. (cf. REW 5565a). – Der. monstruos, adj., din fr. monstrueux; monstruozitate, s. f., din fr. monstruosité.
MÓNSTRU s.m. 1. Ființă fantastică, având corpul alcătuit din elemente specifice oamenilor și animalelor. ♦ Ființă care are o anomalie fizică din naștere; pocitanie. 2. Colos, namilă; ființă sau lucru de proporții colosale. 3. Om crud, degenerat, denaturat. // adj. Uriaș, foarte mare, colosal. [Cf. fr. monstre, lat. monstrum].
MÓNSTRU s. m. 1. ființă fantastică cu corpul din elemente specifice oamenilor și animalelor. ♦ colos, namilă, ființă, lucru de proporții colosale. ♦ (adj.; fam.) de mare amploare, colosal. 2. ființă care prezintă o anomalie fizică din naștere; pocitanie. 3. om crud, degenerat, denaturat. 4. monstru sacru = mare vedetă a cinematografiei sau teatrului. (< fr. monstre, lat. monstrum)
mónstru, -ă, monștri, -stre, s. m. și adj.
mónstru s. m., art. mónstrul; pl. mónștri, art. mónștrii
mónstru, -ă, monștri, -stre, s. m. și adj.
MÓNSTRU s. m. 1. ființă fantastică cu corpul din elemente specifice oamenilor și animalelor. ♦ colos, namilă, ființă, lucru de proporții colosale. ♦ (adj.; fam.) de mare amploare, colosal. 2. ființă care prezintă o anomalie fizică din naștere; pocitanie. 3. om crud, degenerat, denaturat. 4. monstru sacru = mare vedetă a cinematografiei sau teatrului. (< fr. monstre, lat. monstrum)
MÓNSTRU s.m. 1. Ființă fantastică, având corpul alcătuit din elemente specifice oamenilor și animalelor. ♦ Ființă care are o anomalie fizică din naștere; pocitanie. 2. Colos, namilă; ființă sau lucru de proporții colosale. 3. Om crud, degenerat, denaturat. // adj. Uriaș, foarte mare, colosal. [Cf. fr. monstre, lat. monstrum].
MÓNSTRU s. 1. arătare, pocitanie, pocitură, (pop. şi fam.) bâzdâganie, (reg.) arătanie, budihace, buduhoală, (înv.) blaznă. (Un ~ din basme, cu două capete.) 2. hâdoşenie, monstruozitate, pocitanie, pocitură, schimonositură, sluţenie, sluţitură, urâciune, urâţenie, (pop.) hâzenie, potcă, stropşitură, (reg.) znamenie, (Ban.) năhoadă. (Un ~ de om.)
MÓNSTRU, monștri, s. m. 1. Ființă mitologică cu corpul format din părți ale unor animale diferite sau din unele părți de om și altele de animal. 2. Ființă care se naște cu mari anomalii fizice; pocitanie; fig. om cu mari defecte morale, om josnic, crud, denaturat. 3. Namilă, matahală. ♦ (Fig.) (Adjectival) De proporții mari, extraordinar, neobișnuit. – Din lat. monstrum, fr. monstre.
mónstru (mónștri), s. m. – 1. Dihanie, colos. – 2. (Adj.) Montruos, ieșit din comun. – Mr. monstru. Fr. monstre. Mr. pare să provină direct din lat. (cf. REW 5565a). – Der. monstruos, adj., din fr. monstrueux; monstruozitate, s. f., din fr. monstruosité.
*mónstru m., pl. ștri (lat. monstrum, ceĭa ce atrage atențiunea ca semnu răŭ, din *monestrum, d. monére, a înștiința, a aduce aminte, V. monitor, mustru). Ființă de formă contrară naturiĭ, cum ar fi un vițel cu doŭă capete, florile duple [!] ș. a. Ființă fantastică din mitologie și poveștĭ: Perseŭ a liberat-o pe Andromeda de monstru care o amenința. Fig. Om grozav de urît: aceștĭ copiĭ îs curațĭ monștri, V. ĭazmă). Om care face fapte urîte, de ex., un asasin. Lucru colosal: vapoarele transoceanice îs adevărațĭ monștri. Monstru marin, balaur colosal despre care se crede că trăĭește în ocean. Adj. Colosal, excesiv: un ospăț monstru. (Și fem.: o beție monstră). V. căpcăun.