Toate definitiile

MONARHÍE, monarhii, s. f. 1. Formă de guvernământ în care puterea supremă aparține unei singure persoane (rege, împărat, țar, șah etc.) și se transmite de obicei ereditar. ◊ Monarhie absolută = formă de conducere a statului bazată pe puterea nelimitată a monarhului. Monarhie constituțională = formă de conducere a statului monarhic în care prerogativele monarhului sunt limitate prin constituție. 2. Stat care are ca formă de guvernământ monarhia. (1) – Din ngr. monarhía, lat. monarchia, germ. Monarchie, fr. monarchie.

MONARHÍE s. (POL.) 1. (fig.) coroană. (~ Suediei.) 2. regat, (înv.) crăie, crăime. (Republică şi ~.) 3. regalitate. (~ a fost abolită în ...)

MONARHÍE s.f. Formă de guvernământ în care puterea supremă în stat aparține monarhului și se transmite ereditar. V. regat. ♦ Stat cu o astfel de formă de guvernământ. [Gen. -iei. / < lat., gr. monarchia < gr. monos – singur, arche – conducere].

MONARHÍE s. f. 1. formă de guvernare în care puterea supremă în stat aparține monarhului și se transmite ereditar. 2. stat monarhic. (< ngr. monarhia, lat. mo-narchia, germ. Monarchie, fr. monarchie)

*monarhíe f. (vgr. monarhia). Guvernu uneĭ țărĭ conduse de un monarh. Țară guvernată de un monarh: România e o monarhie. Monarhie absolută, aceĭa în care suveranu nu poate fi controlat de nimenea [!]. Monarhie constituțională, în care puterea e împărțită între suveran și parlament.

monarhíe s. f., art. monarhía, g.-d. art. monarhíei; pl. monarhíi, art. monarhíile