Toate definitiile
MODÉRN, -Ă, moderni, -e, adj. Care aparține timpurilor apropiate de vorbitor; recent, actual; care este în pas cu progresul actual; care aparține unei epoci posterioare antichității. ◊ Istoria modernă = a) (în trecut) epoca de la sfârșitul evului mediu, cuprinsă între 1453 (căderea Constantinopolului) și Revoluția Franceză din 1789; b) (curent) epocă cuprinsă între Revoluția Franceză din 1789 și Unirea din 1918. Limbă modernă = limbă vie, vorbită efectiv de o populație actuală. ♦ (Despre învățământ) Care acordă importanță, preferință disciplinelor umaniste. ♦ Conform cu moda zilei. – Din fr. moderne, it. moderno.
MODÉRN adj. 1. actual, contemporan, nou, recent. (Preocupări ~ în tehnica de calcul.) 2. v. uma-nistic.
Modern ≠ demodat, învechit, vechi, vetust, perimat
MODÉRN, -Ă adj. 1. Nou sau relativ recent, din timpurile prezente; actual. ◊ Limbă modernă = limbă vie, care se vorbește în prezent. ♦ (Despre forme de învățământ) În care disciplinele umaniste au un rol preponderent, preferențial. 2. La modă, potrivit ultimei mode. [< fr. moderne, cf. lat.t. modernus].
MODÉRN, -Ă adj. 1. nou, relativ recent, din timpurile prezente; care corespunde stadiului actual al progresului. ♦ limbă ~ă = limbă vie, care se vorbește în prezent. ◊ (despre învățământ, clase, licee) care pune accentul pe studiul limbii și al disciplinelor umanistice. 2. în concordanță cu moda, la modă. (< fr. moderne, it. moderne, lat. modernus)
*modérn, -ă adj. (lat. modernus, modern, d. adv. modo, odinioară, de curînd). Recent, noŭ, din timpu actual, neînvechit, în curent cu timpu, la modă: armată modernă, haĭnă modernă. Istoria modernă saŭ noŭă, de la 1453 (luarea Constantinopoluluĭ) pînă la 1789 (marea revoluțiune franceză). Învățămîntu modern, învățămîntu secundar în care se învață limbile moderne. S. m. pl. Oameniĭ de azĭ, actualiĭ, ceĭ noĭ: anticiĭ și moderniĭ. S. n. fără pl. Lucru noŭ, caracteru lucruluĭ noŭ, modernitate: tot-de-a-una modernu e frumos. Adv. În mod modern: a te îmbrăca modern.