Toate definitiile

MEȘTEȘUGÍ, meșteșugesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A efectua, a face un lucru (cu talent, cu pricepere). ♦ Tranz. și intranz. A unelti, a urzi, a plănui (împotriva cuiva). ♦ (Rar) A falsifica. – Din meșteșug.

meșteșugésc v. tr. (d. meșteșug). Lucrez cu artă. Fig. Uneltesc, machinez, urzesc: a meșteșugi o intrigă. – Vechĭ -rșuguĭesc (N. Cost. 2, 59) și -eșuguĭesc.

meșteșugí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugésc, imperf. 3 sg. meșteșugeá; conj. prez. 3 să meșteșugeáscă