Toate definitiile

MERCENÁR, -Ă, mercenari, -e s. m., adj. 1. S. m. Persoană angajată cu leafă într-o armată (străină); fig. persoană care, pentru bani sau pentru unele avantaje materiale, face orice fel de servicii. 2. Adj. Care aparține mercenarilor (1), privitor la mercenari; care se compune din mercenari. – Din fr. mercenaire, lat. mercenarius.

MERCENÁR s. (IST., MIL.) (înv.) joldunar, lefegiu, simbriaş, simbriot, stipendiat. (~ în armata otomană.)

MERCENÁR s.m. 1. Militar angajat cu plată într-o armată străină; lefegiu. 2. (Fig.) Persoană care pentru bani, se pune în serviciul oricui, luptând pentru interese de orice natură. // adj. Care aparține mercenarilor; format din mercenari. ♦ Care acționează plătit. [Cf. fr. mercenaire, lat. mercenarius < merces – salariu].

MERCENÁR, -Ă I. s. m. 1. militar angajat cu plată într-o armată străină. 2. (fig.) cel care, pentru bani, se pune în serviciul oricui, luptând pentru interese de orice natură. II. adj. care aparține mercenarilor; format din mercenari. (< fr. mercenaire, lat. mercenarius)

*mercenár, -ă adj. (lat. mercenarius și, maĭ bine, mercennarius, d. merx, mercis, marfă). Care se face pe banĭ: om, soldat mercenar. Avid de cîștig: suflet mercenar. S. m. Soldat care se luptă pentru acela care-ĭ dă leafă (nu pentru patrie), lefegiŭ. Fig. Mercenar al condeĭuluĭ, acela care (chear [!] contra convingeriĭ luĭ) scrie la ziar pentru cel ce-l plătește.

mercenár adj. m., s. m., pl. mercenári; adj. f. mercenáră, pl. mercenáre