Toate definitiile

MATÚF, -Ă, matufi, -e, s. m., adj. (Înv. și fam.) 1. S. m. Om bătrân și ramolit; babalâc. ♦ Om ursuz, posomorât. 2. Adj. Neglijent în ținută; murdar. – DIn tc. mâtuh

MATÚF s. v. babalâc, baccea, căzătură, hodorog, ramolit.

matúf (matúfi), s. m. – Hodorog, ghiuj. Tc. matuf, din arab. ma‘tuf (Șeineanu, II, 252; Loebel 62; Lokotsch 1447). – Der. matufi (var. matofi, matosi), vb. refl. (a se ramoli; a se moleși), a cărui ultimă var., derivată în mod echivoc de Gáldi 208 din ngr. ματώνω „a însîngera”, se confundă cu matosi „a îmbăta” der. din matol.

matúf adj. m. (turc, matuf, [d. ar. ma'tuh]. Care vorbește prostește, bătrîn copilăros). Rar azĭ. Babalîc, baccea, hodorog, ramolit: nicĭ matuf, dar nicĭ prea țingăŭ, ci om tocmaĭ în puterea vîrsteĭ (Car. VR. 1909, 11, 210). Est. Posac, morocănos. V. izmenit.

matúf (înv.) adj. m., s. m., pl. matúfi; adj. f. matúfă, pl. matúfe