Toate definitiile

MARCÓTĂ, marcote, s. f. Lăstar al unei plante, nedesprins de ea, înfipt cu capătul liber în pământ pentru a prinde rădăcină și care, tăiat și răsădit după ce a făcut rădăcină, dă o plantă nouă. – Din fr. marcotte.

MARCÓTĂ s. (BOT.) (rar) marcotaş. (~ de viţă de vie.)

MARCÓTĂ s.f. Lăstar nedesprins de planta-mamă, care se înfige cu capătul liber în pământ pentru a prinde rădăcină și care, tăiat și răsădit, poate da o nouă plantă. ♦ Plantă obținută prin marcotaj. [< fr. marcotte].

MARCÓTĂ s. f. lăstar nedesprins de planta-mamă, care se înfige cu capătul liber în pământ pentru a prinde rădăcină și care, tăiat și răsădit, poate da o nouă plantă. ◊ plantă obținută prin marcotaj. (< fr. marcotte)

marcótă s. f., g.-d. art. marcótei; pl. marcóte

MARCOTÁ, marcotez, vb. I. Tranz. A înmulți o plantă prin marcotaj. – Din fr. marcotter.

MARCOTÁ vb. I. tr. A culca și a acoperi cu pământ tulpinile plantelor pentru a le face să prindă rădăcină. [< fr. marcotter].

MARCOTÁ vb. tr. a culca și a acoperi cu pământ tulpinile plantelor pentru a le face să prindă rădăcini; a face operația de marcotaj. (< fr. marcotter)

marcotá (a ~) vb., ind. prez. 3 marcoteáză