Toate definitiile

MANSUETÚDINE s. f. (Livr.) Blândețe, bunătate; îngăduință, răbdare; milă, omenie. – Din lat. mansuetudo, -inis, it. mansuetudine.

MANSUETÚDINE s. v. blândeţe, bunătate.

MANSUETÚDINE s.f. (Liv.) Blândețe, bunătate. [Pron. -su-e-. / < lat. mansuetudo, it. mansuetudine].

MANSUETÚDINE s. f. blândețe, bunătate. (< fr. mansuétude, lat. mansuetudo)

*mansuetúdine f. (lat. mansuetúdo, -údinis). Blîndeță [!], amabilitate, indulgență.

mansuetúdine (livr.) (-su-e-) s. f., g.-d. art. mansuetúdinii