Toate definitiile
MANÉVRĂ, manevre, s. f. 1. (De obicei la pl.) Deplasare organizată și rapidă a unor unități militare pentru a lovi pe adversar sau pentru a respinge lovitura lui; p. ext. luptă. ♦ Pregătire tactică a unei armate sau a unei flote, în condiții asemănătoare cu cele de război. 2. Ansamblu de operații executate pentru a alcătui sau a desface o garnitură de tren, pentru a deplasa vagoanele în direcția voită etc. ♦ Ansamblu de operații executate pentru deplasarea unei nave în direcția voită, în special la acostare sau la ieșirea din port. ♦ (Concr.) Parâmă folosită la legarea și la mânuirea pânzelor, la legarea catargelor etc. 3. Manipulare a unui aparat, a unui dispozitiv tehnic etc. ♦ (Med.) Totalitatea mișcărilor executate, după un plan dinainte stabilit, în cursul unei intervenții. Manevră obstetricală. 4. Fig. (Mai ales la pl.) Uneltire întreprinsă de cineva pentru a-și atinge scopurile; tertip. – Din fr. manœuvre.
MANÉVRĂ s. 1. (înv.) manoperă. (~ de infanterie.) 2. v. manevrare.
MANÉVRĂ s. v. intrigă, maşinaţie, strata-gemă, subterfugiu, şiretenie, şiretlic, şmecherie, tertip, truc, uneltire, vicle-nie, vicleşug.
MANÉVRĂ s.f. 1. Manevrare. 2. (Mil.; la pl.) Pregătire tactică a trupelor terestre sau a flotei în condiții asemănătoare cu cele de pe câmpul de luptă; (p. ext.) deplasare a unei armate sau a unei flote pe câmpul de luptă pentru a da inamicului o lovitură neașteptată. 3. Totalitatea operațiilor de compunere și de descompunere a trenurilor, de conducere a unei nave etc. ♦ (Mar.) Frânghie folosită la legarea și mânuirea pânzelor, la legarea catargelor etc. 4. (Fig.) Uneltire, intrigă, mașinație. [Cf. fr. manoeuvre, rus. manevr, germ. Manöver < lat. manus – mână, opera – lucru].
MANÉVRĂ s. f. 1. manevrare. 2. (pl.) pregătire tactică a trupelor terestre sau a flotei în condiții asemănătoare cu cele de pe câmpul de luptă. 3. totalitatea operațiilor de compunere și de descompunere a treburilor, de conducere a unei nave etc. 4. parâmă la fixarea și manevrarea velelor, la legarea catargelor etc. 5. (fig.) uneltire, intrigă, mașinație. (< fr. manoeuvre)
manévră (manévre), s. f. – Luptă, manoperă. Fr. manoeuvre, cf. it. manovra. E dubletul lui manoperă, s. f., format artificial după fr., ca sp. maniobra. – Der. manevra, vb.
*manévră f., pl. e (rus. manévr, pl. -vry, d. germ. manöver, care e fr. manoeuvre, it. manovra, d. lat. pop. *manuópera [manu, cu mîna și ópera, operă, lucrare], apoĭ *manópera. V. manoperă). Marĭ exercițiĭ saŭ evoluțiunĭ ale uneĭ armate saŭ flote. Fig. Manoperă, uneltire, tertip. (Și propriŭ și fig. se uzitează maĭ mult la pl.).
manévră (-ne-vră) s. f., g.-d. art. manévrei; pl. manévre
MANEVRÁ, manevrez, vb. I. 1. Intranz. (Despre locomotive, trenuri, nave) A executa o manevră (2). 2. Intranz. (Despre unități militare) A executa o manevră (1). 3. Tranz. A manipula un aparat, un dispozitiv tehnic etc. ♦ A mânui bani. 4. Intranz. Fig. A întrebuința diverse mijloace (incorecte) pentru a reuși într-o acțiune. – Din fr. manœuvrer.
MANEVRÁ vb. a manipula, a mânui, (înv.) a mania. (A ~ un dispozitiv.)
MANEVRÁ vb. I. 1. intr. A face mișcările necesare pentru compunerea sau descompunerea unui tren. ♦ tr. A conduce, a pune în mișcare o corabie etc. 2. intr. (Despre trupe) A executa diferite mișcări tactice. 3. intr. (Fig.) A unelti. 4. tr. A mânui, a folosi (fonduri, bani). [< fr. manoeuvrer, după manevră].
MANEVRÁ vb. I. intr. 1. (despre trenuri) a executa o manevră (3). 2. (despre trupe) a executa diferite mișcări tactice. 3. (fig.) a unelti. II. tr. 1. a conduce, a pune în mișcare o navă. 2. a mânui, a folosi (fonduri, bani). (< fr. manoeuvrer)
*manevréz v. tr. (d. manevră; fr. manoeuvrer). Pun în mișcare, fac să funcționeze cu mîna un instrument, o mașină: a manevra cîrma. V. intr. Lucrez cu o mașină: pompieriĭ manevraŭ bine cu pompa. (Ca comandă: Manevrațĭ). Vorbind de trupe, de o flotă, fac mișcărĭ, evoluțiunĭ: cavaleria a manevrat bine. Vorbind de un comandant, conduc, învîrtesc bine trupele, flota: generalu a manevrat așa de bine, în cît [!] a tăĭat retragerea dușmanuluĭ. Fig. Uneltesc, combin o serie de acțiunĭ, de demersurĭ p. un scop.
manevrá (a ~) (-ne-vra) vb., ind. prez. 3 manevreáză