Toate definitiile

MANEÁ, manele, s. f. Cântec de dragoste de origine orientală, cu melodie duioasă și tărăgănată. – Din tc. manì.

MANEÁ s. v. topor.

maneá (manéle), s. f. – Melodie turcească. Tc. mane (Șeineanu, II, 246; Tiktin), cf. bg. mane.

maneá f., pl. ele (turc. mane). Cîntec turcesc melancolic.

maneá (cântec) s. f., art. maneáua, g.-d. art. manélei; pl. manéle, art. manélele

MÂNEÁ, mân, vb. II. Intranz. (Pop.) A petrece undeva noaptea, a rămâne, a poposi, a dormi undeva peste noapte. ♦ (Reg.) A poposi o vreme undeva; a se așeza, a sta. ◊ Expr. (Parcă) i-au mas șoarecii în pântece (sau în burtă), se spune despre un om care este mereu flămând, căruia îi este mereu foame, care mănâncă mult, cu lăcomie. [Prez. ind. și: mâi; part. mas] – Lat. manere.

MÂNEÁ vb. 1. v. trage. 2. v. dormi.

MÂNEÁ vb. v. înnopta, poposi.

mîneá (mấn, mas), vb. – A înnopta, a-și petrece noaptea undeva. – Mr. amîn, amas, amînare. Lat. manēre (Densusianu, Hlr., 193; Pușcariu, 1078; Candrea-Dens., 1128; REW 5296), cf. alb. mënoń (pare să provină din rom.), it. manere, prov. maner, v. fr. manoir, sp. manir, port. maer; cf. rămînea. – Der. mas, s. n. (acțiunea de a înnopta; loc pentru înnoptat), mr. mas (după Pușcariu 1079 și Candrea-Dens., 1129, direct din lat. mansum).

mîĭ, V. mîn 2.

2) mîn și mîĭ, mas, a mîneá v. intr. (lat. mănére, a rămînea, a mînea; it. manére, pv. maner, vfr. manoir, sp. manir, pg. maer. – Mîn saŭ mîĭ, mîĭ, mîne, mîném, mînețĭ, mîn; mîneam; măséĭ, măseșĭ, mase, maserăm, maserățĭ, maseră; să mîĭe saŭ să mînă; mîind și mînînd. V. rămîn). Rămîn peste noapte: am mas la han.

mâneá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. mâi/mân, 2 sg. mâi, 3 sg. mấne, 3 pl. mân, perf. s. 1 sg. măséi, 1 pl. máserăm; conj. prez. 3 să mấie/să mấnă; part. mas; ger. mâínd/mânấnd