Toate definitiile
MAMA-PĂDÚRII s. v. barba-popii, năprasnică, sânziene-de-pădure, vinariţă.
MAMA-OGÁŞILOR s. v. mama-pădurii.
MAMĂ BĂTRÂNĂ s. v. bunică, mamă-mare.
MAMA-CÓDRULUI s. v. mama-pădurii.
MAMA-MUIÉRII s. v. placentă.
MAMA-HÚCIULUI s. v. mama-pădurii.
MAMA-PLOÁIE s. v. caloian.
MÁMĂ, mame, s. f. 1. Femeie considerată în raport cu copiii ei, nume pe care i-l dau copiii acestei femei când i se adresează sau când vorbesc despre dânsa; maică, muică, mamaie, mamacă, neneacă. ◊ Mamă eroină = (În trecut) titlu care se acorda femeilor cu cel puțin zece copii în viață. ◊ Loc. adj. de mamă = (despre relații de rudenie) care se află în linie maternă. ◊ Expr. Vai de mama mea (sau a ta, a lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.). (De) mama focului = grozav, strașnic, extraordinar. La mama dracului = foarte departe. De când mama m-a (sau te-a, l-a etc.) făcut = de când sunt (sau ești, este etc.) pe lume; de totdeauna. De (sau pe) când era mama fată (mare) = de foarte multă vreme. (Pop.) A cere cât pe mă-sa = a pretinde un preț exagerat. O mamă de bătaie = o bătaie strașnică. ♦ Femela unui animal în raport cu puii ei. 2. (La voc.) Termen (afectuos) cu care o femeie se adresează copiilor ei sau, p. ext. unei persoane mai tinere. Florico, mamă, să ne scrii!. 3. (În sintagmele) Mamă mare (sau, pop., bătrână, bună) = bunică. Mamă soacră = soacră. 4. Termen de politețe folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (în vârstă). 5. Compus: mama (sau muma)-pădurii (sau pădurilor) = a) Personaj din mitologia populară, închipuit de obicei ca o bătrână urâtă și rea, care umblă prin păduri, cântând sau bocind, ademenind copii sau chiar mâncând oameni; b) plantă erbacee, parazită, cu tulpina fără frunze, acoperită cu solzi și cu flori purpurii (Lathraea squamaria). 6. Fig. Izvor, cauză. [Var.: (reg.) múmă s. f.] – Lat. mamma.
MÁMĂ s. 1. (pop.) maică, (reg.) mamacă, mamaie, muică, (prin Transilv.) babă, (Mold.) neneacă, (înv.) muşă, (fam.) bătrâna (art.), mimă. (Dânsa e ~ copilului.) 2. mamă-mare v. bunică. 3. (MITOL. POP.) Mama-Pădurii = (reg.) pădureana (art.), pădureanca (art.), păduroaica (art.), fata-pădurii, mama-codrului, mama-huciului, mama-ogaşilor, surata-din-pădure, vidma-pădurii, vâlva-pădurii. (~ este un personaj din mitologia populară.) 4. v. matcă. 5. (BOT.) Mama-Pădurii (Lathraea squamaria) = (reg.) şerpariţă, buricul-pămân-tului, cucuruz-de-pădure, floarea-şarpelui, iar-ba-şarpelui, murea-pădurilor.
MÁMĂ s. v. cauză, obârşie, origine.
MAMĂ BÚNĂ s. v. bunică, mamă-mare.
MAM(O)-/MAMA-/MAMI- elem. „mamelă”, „mamifer”. (< fr. mamm/o/-, mamma-, mammi-, cf. gr. mamme)
MĂRITĂ-MĂ-MÁMĂ s. (BOT.; Rudbeckia laciniata) (reg.) ruji-galbene (pl.).
mámă (máme), s. f. – Femeie considerată în raport cu copiii ei. – Mr., megl. mamă. Creație expresivă, probabil continuarea directă a lat. mamma (Diez, I, 260; Pușcariu 1019; Candrea-Dens., 1044; REW 5307). Este cuvînt infantil, de uz foarte general, bazat pe ideea de „hrană” sau „persoană care procură hrana”; în așa fel că ajunge să semnifice atît „mamă” cît și „țîță”; cf. v. gr. μάμμα, ngr. μάμα alb. mëmë, sl. (bg., sb., cr., rus.) mama, mag. mama, it. mamma, fr. maman, sp. mama etc. Continuarea lat. mamma pare să se demonstreze prin mr. mămos „care are gușă”. Fără îndoială, există unii care-l pun în legătură cu alb. (Philippide, II, 646), și cu sl. (Cihac, II, 185; Conev 57; cf. Pușcariu, Lr., 281). E cuvînt de largă circulație (ALR, I, 155). În limbaj vulgar, în Munt., se abreviază cu un adj. posesiv: mă-ta (‹ mamă-ta) mă-sa (‹ mamă-sa), cf. it. mammata, mr. mă-ta. Cf. muma, mămăligă. Der. mamaie, s. f. (mamă); mămică, s. f. (mamă); mămucă, s. f. (Mold., mamă); mamă-mare, s. f. (bunică); mucă, s. f. (Olt., mamă), reducere din mămucă; muică, s. f. (Olt., mamă), încrucișare a cuvîntului anterior cu maică.
múma-pădúrii / máma-pădúrii (plantă, boală, femeie urâtă și rea) s.f. art., g.-d. art. múmei-pădúrii / mámei-pădúrii
Múma-Pădúrii / Máma-Pădúrii (personaj) s. propriu f., g.d. Múmei-Pădúrii / Mámei-Pădúrii
lắ-mă-mámă s. m. fără pl. (imper. d. laŭ, mă laŭ și voc. mamă). Iron. Om fără energie, bleg, tîmpit.
mámă f., pl. e (lat. mamma, mamă, țîță; fr. maman, mamă; sp. mamá, mamă, pg. mamái, țîță; ngr. máma, mamă; vsl. sîrb. rus. máma, ung. mama). Femeĭe (saŭ femelă) care a născut, care are copiĭ (saŭ puĭ). Fig. Epitet respectos [!] adresat uneĭ femeĭ din popor maĭ bătrîne de cele maĭ tinere: mama Ileana. Termin [!] de gingășie adresat de o mamă saŭ de altă femeĭe unuĭ copil (cela ce e un non-sens): astîmpără-te mamă! Aceĭa care îngrijește ca o mamă: regina Elisabeta a Româniiĭ era o mamă a săracilor. Țara, locu de unde a început un lucru: Grecia e mama artelor. Cauză, izvor: lenea e mama sărăciiĭ. Mama noastră comună, pămîntu. Mama credincĭoșilor, biserica. Patria mamă, țara care a fundat o colonie. Limbă mamă, limba din care s´a [!] dezvoltat altele. Regină mamă, regină care nu maĭ este pe tron și al căreĭ fiŭ domnește în locu regeluĭ mort orĭ care a abdicat. Mama păduriĭ, femeĭe foarte urîtă din poveștĭ. Mama ploiĭ, caloĭan (Gorj). – În Mold. (sec. 17) și îmă, îmmă și înmă, neobișnuit la vocativ (din mă[sa] cu î sprijinitor ca în îmĭ). În Munt. Olt. (și azĭ) mumă, neobișnuit la vocativ (din mămînĭ, mumînĭ, lat. pop. la ac. mammanem). Prov. Pentru uniĭ mumă, și pentru alțiĭ cĭumă, se zice cînd țiĭ parte unora în dauna altora.
mámă s. f., g.-d. art. mámei; pl. máme
!mámă-máre s. f., art. máma-máre, g.-d. art. mámei-mári; pl. máme-mári
mámă-sa v. mámă-ta
!mámă-soácră (-soa-cră) s. f., art. máma-soácră, g.-d. art. mámei-soácre; pl. máme-soácre
!mámă-ta (-sa) (pop.) s. f. + adj. pr., g.-d. mámă-tii (-sii)
mărítă-mă-mámă (plantă) s. f.
!lă-mă-mámă (pop.) s. m. și f., g.-d. lui lă-mă-mámă; pl. lă-mă-mámă
máma-pădúrii v. múma-pădúrii
Máma-Pădúrii v. Múma-Pădúrii