Toate definitiile

MALOTEÁ, malotele, s. f. Haină (lungă până la pământ), de obicei căptușită cu blană (scumpă), având marginile din față tivite cu blană, uneori cu guler și manșete de blană, purtată, în trecut, de femei; un fel de scurteică purtată de țărani în zilele de sărbătoare. – Din tc. mallota.

maloteá (malotéle), s. f. – Haină de lînă cu gulerul și mînecile căptușite cu blană. – Mr. malot. Tc. (arab.) malluta, din ngr. μηλωτή (Meyer, Türk. St., I, 53; Șeineanu, II, 245; Eguilaz 446; Löbel 60; Berneker, II, 27; Lokotsch 1380; cf. Vasmer, Gr., 94), cf. sb., cr. mavluta, sp. marlota (Corominas, III, 268; R. Ricard, Bull. hisp., LIII, 131-56).

maloteá și (est și) miloteá f., pl. ele (turc. [d. ar.] mallota, malluta, mahlute, ngr. miloti, blană, șubă, d. vgr. meloté, blană, mellotós, blănit, d. mêlon, doric, mâlon, oaĭe; lat. melóta și melôte, blană de oaĭe; it. melóte, pv. melota, fr. mélote; sîrb. ma[v]luta). Rar. Manta blănită pe care o purtaŭ odinioară cocoanele [!], ĭar astăzĭ țărancele bogate. – Și marotea (Rț.). V. scurteĭcă.

maloteá (înv., reg.) s. f., art. maloteáua, g.-d. art. malotélei; pl. malotéle, art. malotélele