Toate definitiile
LÁUDĂ, laude, s. f. Exprimare în cuvinte a prețuirii față de cineva sau ceva; cuvinte prin care se exprimă această prețuire; elogiu. ♦ (În propoziții exclamative) Mărire! slavă! cinste! glorie! – Din lăuda (derivat regresiv).
LÁUDĂ s. interj. 1. s. v. glorie. 2. s. v. preamărire. 3. s. v. compliment. 4. interj. v. osana.
LÁUDĂ s. interj. v. apreciere, aroganţă, atenţie, cinste, cinstire, consideraţie, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, mândrie, onoare, orgoliu, preţuire, respect, semeţie, stimă, trecere, trufie, vanitate, vază.
Laudă ≠ bârfire, blamare, critică, mustrare, ocară, ponegrire, ponosire, ponegreală
mágna cum láude s.f. Apreciere superlativă acordată la trecerea unui examen în învățământul universitar. (< lat. magna cum laude)
MAGNA CUM LAUDE loc. adv. Apreciere foarte bună pentru obținerea unui titlu universitar. [< lat. magna cum laude].
MAGNA CUM LAUDE subst. (Livr.) Apreciere superlativă acordată la trecerea unui examen (de obicei de absolvire) în învățământul universitar. – Expr. lat.
súmma cum láude (lat.) (lau-) loc. adj., loc. adv.
magna cum láude (lat.) (lau-) loc. adv.
cum laude (lat.) (lau-) loc. adv.
SÚMMA CUM LÁUDE loc. adj. și adv. Cea mai înaltă distincție academică conferită la absolvirea unor cursuri, a unor examene etc. – Loc. lat.
láudă f., pl. e (lat. laus, laudis, it. lode și loda). Acțiunea de a lăuda. Elogiŭ, cuvinte pin [!] care lauzĭ, pin care relevi meritu. Fig. A cînta laude, a glorifica. V. panegiric.
láudă (la-u-) s. f., g.-d. art. láudei; pl. láude
LĂUDÁ, láud, vb. I. Tranz. A exprima prin cuvinte prețuirea, stima față de cineva sau ceva; a aduce laude, a elogia. ♦ Refl. A spune despre sine însuși cuvinte de laudă; a se mândri, a se făli. ◊ Expr. (Fam.) Cum te mai lauzi? = ce mai faci? cum te mai simți? ♦ Refl. A face pe grozavul; a se grozăvi. [Pr.: -lă-u-] – Din lat. laudare.
LĂUDÁ vb. 1. v. glorifica. 2. v. preamări. 3. v. mândri. 4. v. îngâmfa.
A (se) lăuda ≠ a (se) critica
A lăuda ≠ a admonesta, a bârfi, a blama, a denigra, a huli, a ponegri
lăudá (láud, lăudát), vb. – 1. A elogia, a admira. – 2. (Refl.) A se făli. – 3. (Refl.) A se crede, a fi încrezut. – Mr. alavdu, alăvdare. Lat. laudāre (Pușcariu 953; Candrea-Dens., 962; REW 4938; DAR; Pascu, I, 31), cf. alb. lëvdoń (Philippide, II, 645), it. lodare, prov. lauzar, fr. louer, cat. lloar, sp. loar, port. louvar. – Der. laudă, s. f. (elogiu, lăudare, îngîmfare), postverbal sau direct din lat. laudem, cf. alb. laft, sp., port. loa; lăudoare, s. f. (înv., elogiu, laudă), din lat. pop. laudōrem (Candrea-Dens., 966); lăudărie, s. f. (înv., îngîmfare); lăudăroș(en)ie, s. f. (îngîmfare); lăudăciune, s. f. (înv., elogiu), din lat. laudatiōnem; lăudător (var. înv. lăudătoriu), adj. (elogios), din lat. laudatōrius (REW 4939); lăudăros (var. Banat lăuduros), adj. (îngîmfat); lăudabil, adj., după it. laudabile; prealăuda, vb. (înv., a se lăuda), după sl. pohvaliti.
láud, a lăudá, v. tr. (lat. laudare, it. lodare, pv. lauzar, fr. louer, cat. lloar, sp. loar, pg. louvar). Relev meritu cuĭva: lăudațĭ pe Domnu (Dumnezeŭ). V. refl. Îmĭ relev singur meritele pe care le am orĭ cred că le am. Cum te lauzĭ?, cum te afli, ce maĭ facĭ? Prost te lauzĭ!, staĭ prost! nu eștĭ de invidiat!
lăudá (a ~) (lă-u-) vb., ind. prez. 3 láudă (la-u-)