Toate definitiile

LUMINĂ VÉRDE s. v. aprobare.

LUMÍNĂ, lumini, s. f. I. 1. Radiație sau complex de radiații electromagnetice emise de corpuri incandescente (cu sau fără flacără) sau luminescente și care impresionează ochiul omenesc; efectul acestei radiații. ◊ Lumină albă = lumină mijlocie a zilei, care conține toate radiațiile spectrului vizibil. Lumină rece = lumină care conține un număr foarte mic de radiații infraroșii și care are un efect termic redus. Lumină monocromatică = lumină formată din radiații de o singură culoare spectrală. Lumină compusă = lumină care conține radiații de mai multe lungimi de undă. Lumină naturală = lumină complet nepolarizată, caracterizată prin diversitatea direcțiilor de oscilație ale radiațiilor electromagnetice care o compun, distribuite uniform în jurul direcției de propagare. Lumină polarizată = lumină alcătuită din radiații electromagnetice ale căror direcții de oscilație nu sunt uniform distribuite în jurul direcției de propagare. (Astron.) Lumină antisolară = pată foarte slab luminoasă care se vede noaptea pe cer în locul opus soarelui. Lumină zodiacală = pată luminoasă care, la latitudinea noastră, se vede toamna spre est, înainte de răsăritul soarelui, și primăvara spre vest, după apusul soarelui. (Fiziol.) Lumină animală = lumină produsă de unele organisme animale pe baza energiei chimice a unor substanțe. ◊ Loc. adv. La lumina mare = fățiș, în văzul tuturor. Pe lumină = în timpul zilei, de la răsăritul până la apusul soarelui, până nu se înserează. ◊ Loc. prep. În lumina... = prin prisma (unei anumite concepții), din punctul de vedere al..., potrivit cu... (Rar) La lumina... = cu puterea..., cu ajutorul... ◊ Loc. vb. A da lumină = a lumina. ◊ Expr. A vedea lumina zilei = a) a fi înzestrat cu simțul văzului; a se naște. A răsări (sau a se arăta) la lumină (sau la lumina zilei) = a apărea (dintr-o ascunzătoare), a ieși la vedere, a se arăta. A ieși la lumină = a) a scăpa de primejdie, a ieși dintr-o situație grea; b) a ieși la iveală, a deveni evident, a se dezvălui. A scoate (pe cineva) la lumină = a) a scoate (pe cineva) dintr-o încurcătură; b) a ajuta (pe cineva) să dobândească o situație, a emancipa (pe cineva). A pune (ceva) în lumină = a scoate (ceva) în evidență; a sublinia. A pune într-o lumină bună (sau rea, urâtă etc.) = a scoate în evidență aspectele pozitive (sau negative) din viața sau din activitatea cuiva. A prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-o lumină oarecare = a prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-un anumit fel sau dintr-un anumit punct de vedere ori prin prisma unei anumite concepții. A vedea lumina tiparului sau (înv.) a ieși la lumină = a fi publicat, tipărit. (Limpede) ca lumina zilei = de netăgăduit, clar, evident. ♦ Fig. Strălucire; înseninare. 2. Izvor, sursă de lumină (I 1). ◊ Lumină electrică = iluminare pe bază de energie electrică. Lumină de control = indicație luminoasă care servește la controlul stării și al modului de funcționare a unei instalații de telecomandă, a macazurilor, a semnalelor de cale ferată etc. ♦ Spec. Sursă luminoasă (de obicei colorată) situată pe o navă, aeronavă etc., folosită la indicarea poziției sau la semnalizare. ♦ Flacără, flăcăruie. ♦ (Pop.) Lumânare. ♦ Unitate de măsură pentru fluxul luminos. 3. (Și în sintagma lumina ochiului) Pupilă; p. ext. ochi, privire. ♦ (Ca termen de comparație) Ființă, lucru, obiect etc. mai drag, mai de preț, mai scump. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) drag ca lumina ochilor = a-i fi (cuiva) foarte drag. A îngriji (sau a păzi) ca (pe) lumina ochilor = a îngriji, a feri cu cea mai mare atenție. II. Fig. Ceea ce aduce claritate în mintea omenească; învățătură, cultură, educație. ◊ Expr. A arunca (o) lumină (asupra unei chestiuni) sau a aduce (o) lumină (într-o chestiune) = a lămuri, a clarifica (o problemă). A se face lumină în capul (sau în mintea) cuiva = a pricepe, a înțelege. III. 1. Distanța liberă dintre fețele interioare a două piese vecine ale unui sistem tehnic sau dintre fețele interioare opuse ale unui gol. 2. (Înv.; urmat de determinări) Suprafață. 3. Stăvilarul morii. [Pl. și: (înv.) lumine] – Probabil din lume (înv.) „lumină”.

LUMÍNĂ s. 1. v. strălucire. 2. lumină electrică = electricitate, energie electrică. (S-a întrerupt ~.)

LUMÍNĂ s. v. luminare, watt.

Lumină ≠ întunecime, întuneric, obscuritate, umbră

LUMINA ÓCHIULUI s. v. pupilă.

lumínă s. f., g.-d. art. lumínii; pl. lumíni

an-lumínă s. m., pl. ani-lumínă; abr. a.l.

LUMINĂ VÉRDE s. v. aprobare.

Lumină ≠ întunecime, întuneric, obscuritate, umbră

LUMÍNĂ s. 1. v. strălucire. 2. lumină electrică = electricitate, energie electrică. (S-a întrerupt ~.)

LUMÍNĂ s. v. luminare, watt.

LUMINA ÓCHIULUI s. v. pupilă.

LUMINĂ-DE-PĂDÚRE s. v. licurici.

lumínă (lumíni), s. f. – 1. Claritate, transparență. – 2. Strălucire, splendoare. – 3. Știință, cunoaștere. – 4. Făclie, corp luminos. – 5. Lumînare. – 6. Vedere. – Mr. lumină, lunină. Lat. lumina, pl. lui lūmen (Pușcariu 994; REW 5161; Tiktin). Schimbarea de accent se aplică poate prin confuzia terminației, cu suf. -ină, ca în albină, sulfină, tulpină etc. Candrea-Dens., 1016 și Candrea propune un intermediar lat. *luminina, care nu pare convingător. Sensul de lumină „pupilă”, este aproape general (ALR, I, 19). Der. lumina, vb. (a da lumină; a străluci; a clarifica; a ghida, a sfătui), din sec. XVII, și forma de conjug. pare der. din rom. (după Tiktin și Candrea, din lat. lumināre; după Candrea-Dens., 1017. din lat. *allumināre; conservarea lui i arată și o dependență directă de lumină); luminăciune, s. f. (înv., iluminare; înv., titlu de demnitate; înălțime, alteță); luminat, adj. (iluminat; cult; strălucitor; înv., înalt, calificativ oficial, în sec. XVII-XIX, cînd e vorba de voievod); luminăție, s. f. (înv., înălțime, titlu de demnitate); luminător, adj.(care lucește, care luminează; care iradiază; care clarifică); luminător, s. n. (ferăstruică, lucarnă); luminiș, s. n. (rariște, poiană; spațiu descoperit într-o pădure); luminiță, s. f. (lumină mică; plantă, Oenothera biennis); luminos, adj. (strălucitor, splendid, cult, instruit); luminoasă, s. f. (plantă, Clematis erecta), pe care Scriban îl derivă din rus. lomonos încrucișat cu luminos; strălumina, vb. (a ilumina); străluminat, adj. (mărit, slăvit). Cf. lume, lumînare. Der. neol. ilumina, vb., din fr. iluminer; iluminați(un)e (var. pop. luminație), s. f. (iluminație; sărbătoare nocturnă); înlumina, vb. (a ilumina; a prinde culoare), din fr. enluminer; luminozitate, s. f., din fr. luminosité. – Din rom. provine ngr. λουμίνι „candelă, lumînărică”.

lumină f., pl. ĭ (lat. *lumina îld. lúmina, pl. d. lúmen, lúminis. V. lume). Raze pe care le răspîndește soarele orĭ focu și care fac ca ochiu să vadă ceĭa ce e înaintea luĭ. Lumînare, lampă, candelă aprinsă: aducețĭ o lumină. Mică deschizătură pin [!] care te uĭțĭ pin vre-un instrument. Efecte de lumină imitate într´un tabloŭ: opozițiunea umbrelor și a luminilor produc clar-obscuru. Cantitatea de lumină la o lampă: această lampă are 14 luminĭ (luminează cît 14 lumînărĭ). Un pește numit și luminiță. Fig. Tot ceĭa ce luminează sufletu, știință: lumina filosofiiĭ [!], luminile științeĭ, a recurge la luminile cuĭva. Persoană foarte erudită: filosofiĭ îs niște luminĭ. Lumina ochĭuluĭ, pupila ochĭuluĭ. A ĭeși la lumină, a apărea, a se ivi. A scoate la lumină, a arăta, a face să apară. E lumină, soarele saŭ lampa luminează. Pe lumină, în timpu zileĭ.

LUMINÁ, luminez, vb. I. I. 1. Intranz. (Despre aștri sau despre alte surse de lumină) A produce, a emite, a răspândi lumină; a fi luminos, a străluci. 2. Tranz. A revărsa, a arunca lumină asupra unui lucru (pentru a fi văzut mai bine). ♦ (Despre oameni) A însoți pe cineva cu o sursă de lumină spre a-l face să vadă în întuneric, a face cuiva lumină. ◊ Expr. A lumina (cuiva) calea (sau drumul) = a călăuzi, a conduce spre țintă. 3. Refl. (Despre obiectele pe care cade lumina) A deveni luminos, a se umple de lumină, a căpăta mai multă lumină. ◊ Expr. A se lumina de ziuă = a se face ziuă. ♦ A se însenina. ◊ Expr. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. II. Fig. 1. Tranz. A răspândi știința și cultura în mase; a educa, a cultiva, a instrui. ♦ Tranz. și refl. A (se) lămuri, a (se) clarifica. 2. Tranz. A călăuzi, a îndrepta, a conduce. 3. Tranz. A răspândi mulțumire, bucurie; a înveseli, a însenina. ♦ Refl. (Despre față, ochi etc.) A căpăta o expresie de mulțumire, de bucurie. 4. Intranz. (Despre o idee, o imagine etc.) A apărea, a se ivi, a se înfiripa; a se contura. – Din lumină.

LUMINÁ vb. 1. a arde. (Lampa ~ până târziu în camera lui.) 2. a scânteia, a sclipi, a străluci. (Candelabre ~ în salon.) 3. v. străluci. 4. a bate, a luci, a străluci. (Luna ~ peste ramuri.) 5. v. în-senina. *6. (fig.) a se însenina. (S-a ~ când m-a văzut.)

LUMINÁ vb. v. clarifica, descurca, desluşi, elucida, explica, lămuri, limpezi, preciza.

A (se) lumina ≠ a (se) întuneca

LUMINĂ VÉRDE s. v. aprobare.

luminéz v. tr. (lat. lúmino, -áre). Daŭ lumină, umplu de lumină: soarele luminează pămîntu. Fig. Arăt drumu: ne-am dus unde ne-a luminat el. Sfătuĭesc bine, deschid mintea: am făcut cum ne-a luminat el, școala te luminează. V. intr. Strălucesc, daŭ lumină: lampa asta luminează bine. V. refl. unipers. Se luminează, 1. se face ziŭă, 2. se înseninează. Fig. Fața i se luminează, i se înseninează, i se înveselește, ĭa expresiunea fericiriĭ. V. scapăr.

luminá (a ~) vb., ind. prez. 3 lumineáză