Toate definitiile

FRUNZĂLÁTĂ s. v. iris, stânjen, stânjenel.

IARBĂLÁTĂ s. v. iris, stânjen, stânjenel.

LAT s. v. păduche.

Lat ≠ îngust, strâmt

LAT, -Ă, (1) lați, -te, adj. (2) laturi, s. n. 1. Adj. Care are o lățime (relativ) mare. ◊ Loc. adj. Lat în spate (sau în spete) = bine legat, voinic, ◊ Expr. A spune vorbe mari și late = a spune vorbe pompoase, dar fără conținut. (Fam.) A fi lată (rău sau de tot), se spune pentru a arăta că o situație a luat proporții grave, îngrijorătoare. (Fam.) A o face lată (rău sau de tot) = a) a petrece strașnic, a face un mare chef; b) a face (fără voie) o poznă, o gafă, o prostie. ♦ (Fam.) Întins la pământ (fără simțire sau mort). ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) lat = a) a bate (pe cineva) foarte tare (lăsându-l în nesimțire); b) a uimi, a impresiona puternic (pe cineva). 2. S. n. Partea lată (1) a unui obiect; lățime. ◊ Un lat de palmă (sau de mână) = măsură populară de lungime, egală cu lățimea unei palme obișnuite cu degetele lipite. ◊ Loc. adv. De-a latul = în curmeziș. – Lat. latus.

LAT adj., s. 1. adj. larg, mare. (Pălărie cu boruri ~.) 2. s. v. lăţime.

lat (látă), adj. – 1. Larg, spațios. – 2. Amplu, întins. – 3. Plan, plat. – 4. (Arg.) Grav, serios (mai ales în expresia e lată „treaba-i serioasă”). – 5. Emfatic, bombastic, umflat. – 6. (Adv.) Ca o piatră, ca o greutate moartă. – 7. (S. n.) Lățime. – 8. (S. n.) Partea plană a unui obiect. – 9. (S. n.) Lățimea sabiei. – 10. (S. m.) Lățimea unei țesături. – 11. (S. m.) Plastron de cămașă, piept. – 12. (S. m., Arg.) Orez. Lat. latus (Pușcariu 964; Candrea-Dens., 955; REW 4935; DAR), cf. it. lato, prov. lat, sp. lado, cu uz subst. (cf. totuși Dante, I, XIII, 13; ali hanno late; v. sard. lata „lățime” (Atzori 212); bearn., lat. „larg”). E sinonim și concurent cu larg. Pentru sensul 11, care se folosește mai ales la pl., Bogrea, Dacor., IV, 826 și DAR pornesc de la germ. Latz „corset, piept”; dar e evident că-i vorba de o aplicare specială a sensului 10, cf. fr. largeur, sp. ancho, ca termeni de croitorie. Pentru semantismul de sub 12, cf. sp. ladilla. Der. lătîi (var. Banat latîńu), adj. (turtit, plat); lătăreț, adj. (turtit, plan; bîlbîit); lătăreț, s. m. (varietate de scrumbie, Scomber pelamys); lătăreață, s. f. (Trans., măsură de un sfert de litru); latiță, s. f. (plantă nedeterminată, cu frunze late); lăteață, s. f. (varietate de șobolani de cîmp, Myoxus glis); lateș, adj. (cu coarne desfăcute); lătăuș, s. m. (nimfa țînțarului, Culex pipiens); lătete, s. n. (Banat, scîndură); lățiș, adv. (oblic, în sensul lățimii); lătîng, adj. (rar, interminabil, fără sfîrșit), cu un suf. neuzual, cf. nătîng; lăți, vb. (a lărgi; a turti, a netezi; refl., a se extinde, a se propaga, a se răspîndi), de la lat, dar cf. lat. latesco (Pușcariu 48; Candrea-Dens., 956); lăție, s. f. (înv., extensiune); lățime, s. f. Cf. latură. În compusele bucălat, codălat, -lat nu este adj. (cf. Spitzer, Dacor., V, 332 și REW 4934), ci suf. -at cu infix expresiv.

lat¹ adj. m., pl. lați; f. látă, pl. láte

lat² (lățime) (pop.) s. n./s. m., pl. láturi/láți

LAT adj., s. 1. adj. larg, mare. (Pălărie cu boruri ~.) 2. s. v. lăţime.

de-a látul loc. adv., loc. prep.

lat, -ă adj. (lat. latus, it. lato, pv. lat, sp. lado). Larg, vorbind de suprafețe, în opoz. cu îngust, strîmt și în corelațiune cu lung: un șanț, un fluviŭ lat (nu larg, fiind-că nu e vorba de capacitatea luĭ, ci de distanța de la un mal la altu), o stradă, o scîndură, o față, o talpă lată. Vorbă lată, vorbe late, vorbire enfatică, bombastică, umflată, declamatoare. Fam. A cădea lat, a cădea jos întins saŭ greoĭ. A rămînea lat, a rămînea întins fără simțire. A o face lată, a fi lată, a da extensiune mare unuĭ lucru (uneĭ bețiĭ, uneĭ greșelĭ grave ș. a.), a fi întins: aceștĭ bețivĭ aŭ făcut-o lată, c´aŭ spart geamurile; greșala luĭ e maĭ lată de cît [!] credeam. Mare și lat (Pop.), atîta tot, nu mare lucru: după atîta muncă, nu m´am ales de cît cu doĭ francĭ marĭ și lațĭ. S. n., pl. urĭ. Lățime: un șanț de doĭ metri în lat, doŭă laturĭ de palmă. De-a latu, în lat, în lățime: copilu era culcat de-a latu patuluĭ. În lung și´n lat, în lungiș și în curmeziș, în toate părțile: a cutreĭera țara în lung și´n lat. Adv. În mod enfatic, bombastic, unflat [!], declamator: demagogu nu poate vorbi de cît lat. Greoĭ, fără grație, trăgănat [!]: acest țăran vorbește lat.

LAȚ¹, lațuri, s. n. 1. Nod larg la capătul unei sfori, întocmit în așa fel încât să se poată strânge în jurul unui punct fix. 2. Instrument pentru prins păsări sau animale, constând dintr-un ochi de sfoară, de sârmă etc. – Lat. *laceus (= laqueus).

LAȚ² s. n. v. leaț.

LAŢ s. 1. ochi, (reg.) ocheţ. (~ la o sfoară.) 2. (reg.) smâc, (Bucov. şi Mold.) şfac, (prin Olt. şi Munt.) tivic, (înv.) mreajă, sâlţă. (~ de prins păsări, câini.) 3. ştreang, (pop.) juvăţ, (reg.) hăţ, (înv.) arcan. (~ la capătul unei funii.)

LAŢ s. v. coamă, creastă, culme.

laț (-ți), s. m. – Leaț, șipcă, par. – Var. leț, leaț. Germ. Latte, prin intermediul săs. laz (Borcea 196; DAR), cf. mag. léc (Gáldi, Dict., 141). – Der. lățui (var. lețui), vb. (a face o palisadă sau o estacadă); lățuitor, s. m. (tăietor de pari); lățuitor, s. n. (burgiu, sfredel).

laț (láțuri), s. n. – 1. Lasou, arcan. – 2. (Mar.) Nod alunecător. – 3. Nod alunecător pentru spînzurat sau gîtuit. – 4. Ochi de sfoară pentru prins păsări. – 5. (Arg.) Cravată. – Mr. alaț, megl. laț. Lat. laqueus (Diez, I, 240; Pușcariu 947; Candrea-Dens., 957; REW 4909; DAR), cf. alb. ljak (Philippide, II, 645), it. laccio (calabr. lazzu), prov. latz, fr. lacs, cat. llas, sp. lazo, port. laço.

1) laț m. (ca și leț, leaț). Munt. est, Trans. Leț.

2) laț n., pl. urĭ (lat. laqueus, de unde s´a făcut *láceus, *lácius, laț; it. laccio, pv. latz, vfr. laz, nfr. lacs, cat. llas, sp. lazo, pg. laço). Ochĭ făcut la capătu uneĭ funiĭ (ațe, sîrme) care se strînge cînd se prinde ceva în el. Fig. Cursă, capcană: a căzut, s´a prins în laț. V. arcan, bilț, juvăț, șfac și ștreang.

leț și leaț (ea dift.) n., pl. urĭ (orig. comună cu ung. léc, rut. pol. lata, sîrb. letva, d. germ. latte, vgerm. latta, de unde și fr. latte și it. latta. V. corlată). Mold. Lemnu orizontal care e fixat pe stîlpiĭ zaplazuluĭ și susține scîndurile. (Și la acoperiș se pun lețurĭ). – În Munt. est laț și lanț, în Trans. laț [m.], în Munt vest, Olt. lăntéț. Și pázie (Mold.). V. cușac.

laț s. n., pl. láțuri