Toate definitiile

K s. m. invar. A paisprezecea literă a alfabetului limbii române, folosită în scrierea numelor proprii și în neologisme cu caracter internațional; sunete notate cu această literă: a) consoană oclusivă palatală (2) surdă (2), cu valoarea grupului de litere ch înainte de e și i; b) consoană oclusivă velară surdă, cu valoarea literei c. [Pr.: ca].

KÉLVIN s. m. (Fiz.) Unitate fundamentală pentru măsurarea temperaturii în sistemul internațional. [Abr.: K] – Din engl., fr. kelvin.

k [cit. ca / cápa] s. m. / s. n., pl. k / k-uri [cit. cá-uri]

k m. A un-spre-zecea literă a alfabetuluĭ latin. În limba lat., la început, se întrebuința îld. C, ĭar C îld. G. Pe urmă, cînd C s´a întrebuințat îld. K și s´a introdus și G, a rămas K numaĭ în cîteva prescurtărĭ. În limba rom. se întrebuințează numaĭ în cuv. străine, și tot așa e și în cele-lalte limbĭ romanice. În ainte [!] de E și I, Româniĭ și Italieniĭ o înlocuĭesc cu CH: rom. cheĭe, it. chiave.