Toate definitiile

IZVORÎ, pers. 3 izvorăște, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieși, a țâșni din pământ; p. ext. (despre ape curgătoare) a-și începe cursul, a-și avea obârșia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a șiroi. ♦ Fig. A ieși la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naștere, a-și avea sursa, obârșia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.

IZVORÎ vb. a veni, (înv.) a se scure. (De unde ~ acest râu?)

IZVORÎ vb. v. emana, proveni, purcede.

izvorắsc, a -î́ v. intr. (d. izvor; vsl. iz-virati – să izvorască [!]). Ĭes, țîșnesc din pămînt: rîu izvorăște din munte. Fig. Decurg, eman, ĭaŭ naștere, mă trag: multe nenorocirĭ izvorăsc din dorința de a tot poseda.

izvor'î (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. izvorắște, imperf. 3 sg. izvorá, perf. s. 3 sg. izvor'î, 3 pl. izvorấră, m.m.c.p. 3 sg. izvorấse; conj. prez. 3 să izvoráscă; ger. izvorấnd; part. izvorất