Toate definitiile
ISPRÁVNIC, ispravnici, s. m. Dregător care aducea la îndeplinire o poruncă domnească sau (mai târziu) care conducea, ca reprezentant al domnului, un județ sau un ținut. – Din bg. izpravnik, rus. ispravnik.
ISPRÁVNIC s. (IST.) (înv.) staroste. (~ domnesc.)
ISPRÁVNIC s. v. administrator, epitrop, in-tendent, împuternicit, logofăt, manda-tar, prefect, reprezentant, tutore, vătaf.
isprávnic2, adj. m. (reg.) de ispravă, harnic.
isprávnic m. (vsl. ispravĭnikŭ, d. ispraviti, a conduce). Vechĭ. Administrator. Mandatar, reprezentant. Tutor, epitrop. Moștenitor, legatar. Maĭ pe urmă, administrator de județ, prefect (ispravniciĭ eraŭ puși supt [!] marele vistier și aŭ fost introdușĭ în Țara Românească de Neculaĭ Mavrocordatu, primu domn Fanariot, în locu căpitanilor și judeților [!] din ainte [!], numițĭ în Moldova pîrcălabĭ și șoltujĭ. Așezămîntu ispravnicilor trecu apoĭ în Moldova. Șăin. I, 182). V. boĭer, zapciŭ, pomojnic, clucer.