Toate definitiile

ISPÍTĂ, ispite, s. f. 1. Ceea ce exercită o mare forță de atracție; îndemn (spre rău), ademenire, tentație, seducție; p. ext. păcat. 2. (Înv.) Încercare, probă la care era supus cineva pentru a i se constata iubirea, răbdarea, credința etc. 3. (Înv.) Cercetare, examinare, studiu. 4. (Înv.) Experiență. – Din ispiti (derivat regresiv).

ISPÍTĂ s. 1. v. tentaţie. 2. v. păcat.

ISPÍTĂ s. v. analiză, cercetare, demers, examinare, experienţă, greutate, intervenţie, încercare, necaz, nevoie, observare, observaţie, practică, rutină, scrutare, studiere, studiu, suferinţă, vicisitudine.

ispítă (ispíte), s. f. – 1. Cercetare, investigație, studiu, examen. – 2. Efort, sforțare. – 3. Probă, încercare, experiment. – 4. Experiență, cunoaștere directă. – 5. Ademenire, seducere, tentație. Sl. ispytĭ, cf. bg. ispit (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Miklosich, Lexicon, 267; Cihac, II, 151; DAR) sau postverbal de la ispiti (Tiktin). Toate uzurile sînt înv., cu excepția ultimului. – Der. ispiti, vb. (a căuta, a cerceta, a examina; a întreba; a spiona; a încerca, a căuta să; refl., a se încumeta, a fi tentat; a pune la încercare; a tenta, a seduce), din sl. ispitati (toate uzurile sînt înv., cu excepția ultimului); ispiteală, s. f. (probă, încercare), înv.; ispititor, adj. (ademenitor); ispitaci, adj. (capabil, iscusit), format ca iscodaci.

ispítă f., pl. e (vsl. ispytŭ, cercetare peste tot; sîrb. ispit, examin [!]). Tentațiune, încercare. Ceĭa ce te face să cazĭ în ispită. A cădea în ispită, a nu putea să te abțiĭ de la păcat. A duce în ispită, a atrage spre păcat.

ispítă s. f., g.-d. art. ispítei; pl. ispíte