Toate definitiile

IPOHÓNDRU, -Ă, ipohondri, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de ipohondrie. [Var.: ipocóndru, -ă adj., s. m. și f.] – Din fr. hypocondre.

IPOHÓNDRU, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de ipohondrie. [Var. ipocondru, -ă adj., s.m.f. / < fr. hipocondre].

ipohóndru (ipohóndră), adj. – Care are o stare psihică morbidă caracterizată prin neliniște continuă. Fr. hypochondre, cu pronunțarea din ngr. – Der. ipohondrie (mr. ipuhondrie), s. f. (boală psihică morbidă, caracterizată prin neliniște continuă), din ngr. ὑποχονδρία (sec. XIX); ipohondriac, adj. (hipocondriac), din gr. ὐποχονδριαϰός (sec. XVIII).

IPOHÓNDRU, -Ă adj., s. m. f. (suferind) de ipohondrie. (< fr. hypocondre)

*ipohóndriŭ n. (vgr. ῾ypohóndrion, d. ῾ypó, supt [!], și hóndros, cartilaginea coastelor; lat. hypochondrium). Anat. Fie-care din cele doŭă părțĭ laterale ale regiuniĭ epigastrice de supt coastele false. – Și ipohondru, care înseamnă și „ipohondriac”.

ipohóndru adj. m., s. m., art. ipohóndrul, pl. ipohóndri, art. ipohóndrii; adj. f., s. f. ipohóndră, pl. ipohóndre