Toate definitiile

INTRÁ², íntru, vb. I. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A trece din afară înăuntru, a merge dintr-un loc deschis într-unul închis (sau considerat ca atare); a se introduce, a se băga. ◊ Expr. A intra în spital = a se interna. (Parcă) a intrat în pământ = a dispărut fără urmă. A intra în pământ (de rușine) = a-i fi foarte rușine. 2. Fig. A pătrunde, a se vârî, a ajunge la... A intra în amănunte. ◊ Expr. A-i intra cuiva în voie = a-i face cuiva (toate) gusturile, a-i face pe plac. (Fam.) A(-i) intra cuiva (pe) sub piele = a câștiga bunăvoința cuiva prin fel de fel de mijloace. 3. A participa, a se băga, a se amesteca; a lua parte la o activitate. ◊ Expr. A intra într-o belea (sau încurcătură, impas, necaz) = a avea de îndurat un necaz (sau o încurcătură etc.). A intra în horă = a începe să ia parte la o acțiune. A intra în vorbă cu cineva = a) a începe o discuție cu cineva; b) (pop.) a lega relații de prietenie, de dragoste cu o persoană de sex opus. A intra de serviciu = a începe garda la o unitate militară, la un spital etc. A intra în război (sau în luptă, în acțiune etc.) = a începe războiul (sau lupta etc.). ♦ A ajunge, a apuca (sau a fi pe punctul să ajungă, să apuce) o vârstă, o epocă etc. 4. (Urmat de determinări introduse prin prep. „în” sau „la”) A îmbrățișa o îndeletnicire; a se angaja într-o slujbă. 5. A adera, a se înscrie, a fi admis într-o organizație, într-o asociație etc. II. (Despre lucruri, fenomene, idei etc.) 1. A pătrunde, a se înfige, a se băga; a străbate. Acul intră în pânză. Lumina intră pe fereastră. 2. Fig. A-și face loc, a se strecura; a ajunge în... ◊ Loc. vb. A intra boala în cineva (sau în oasele cuiva) = a se îmbolnăvi. A intra frica (sau groaza, spaima) în cineva (sau în oasele, în inima cuiva) = a se înfricoșa, a se îngrozi. ◊ Expr. N-a intrat vremea (sau n-au intrat zilele) în sac = mai este timp, n-a trecut vremea. A intra în (sau sub) stăpânirea cuiva = a ajunge în puterea cuiva. A-i intra (cuiva ceva) în sânge = a deveni un obicei, un act reflex, o necesitate. A intra în sufletul cuiva = a) a plictisi pe cineva cu amabilitățile sau cu insistențele; b) a deveni drag cuiva. 3. A avea loc; a încăpea. Cartea intră în servietă. ♦ (Mat.) A se cuprinde de un anumit număr de ori în alt număr. 4. (Despre materiale) A fi necesar, a trebui într-o anumită proporție spre a realiza un anumit produs. La acest palton intră stofă multă. ♦ A face parte integrantă (din ceva). 5. (În expr.) A intra la spălat = (despre țesături sau obiecte textile) a-și micșora dimensiunile prin spălare. A intra la apă = a) (despre țesături sau obiecte textile) a-și micșora dimensiunile la muierea în apă; b) (despre oameni) a ajunge într-o situație neplăcută, grea. 6. (Despre o lege, un pact etc.; în expr.) A intra în vigoare = a căpăta putere, a deveni aplicabil. 7. A începe executarea unei părți dintr-o bucată muzicală. [Var.: (pop.) întrá vb. I] – Lat. intrare.

INTRÁ vb. 1. a merge, a păşi, a pătrunde. (Au ~ în casă.) 2. a veni. (~ te rog în casă!) 3. v. băga. 4. v. încăpea. 5. v. ajunge. 6. v. înfige. 7. v. pă-trunde. 8. v. angaja. 9. v. înrola. 10. v. adera. 11. a pătrunde, a trece. (Acest cuvânt a ~ în limba literară.) 12. a se strâmta, a se strânge. (Pânza a ~ la apă.) 13. v. cuprinde. 14. v. consuma.

INTRÁ vb. v. asocia, grupa, însoţi, întovărăşi, uni.

A intra ≠ a ieşi

íntru, a -á v. intr. (lat. ĭntrare, din aceĭașĭ răd. cu în, întru și intre; it. entrare [rar intrare], eng. fr. entrer, pv. sp. pg. entrar). Trec de afară în ăuntru [!]: a intra în casă. Îs admis: a intra în Academie. Încap: obĭectele cîte intră în raniță. Fac parte din compozițiune: medicament în care intră fer [!]. Încep, ajung la saŭ în: am intrat în anu noŭ. Intru în serviciŭ, încep serviciu. Intru în armată, în călugărie, mă fac militar, călugăr. Intru într´o familie, mă căsătoresc cu un membru al eĭ. Intru în subĭect orĭ în materie, încep a vorbi despre. A-țĭ intra ceva în cap, a începe să crezĭ ceva. A intra în voĭa cuĭva, a-ĭ face pe plac. Această stofă intră la spălat, se strînge, se îngustează la spălat. – În nord întru, în Serbia untru.

ÎNTRÁ vb. I. v. intra².

1) î́ntru, a -á v. intr. V. intru.

INTRA¹- Element de compunere însemnând „în”, „între”, care servește la formarea unor adjective și substantive. – Din fr. intra-, lat. intra.

INTRA 1. inter-, între-. 2. în-.

INTRA- Element prim de compunere savantă cu semnificația „în interiorul”, „înăuntru”. [< fr., it. intra-, lat. intra].

INTRA-/INTRO- pref. „înăuntru”, „spre interior”, „între”. (< fr. intra-, intro, cf. lat. intra)

*íntra- (lat. intra, în, înăuntru), prefix care arată ceĭa ce se face saŭ există înăuntru: activitate intrașcolară. V. extra-, infra-, intra- [!].

intrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. íntru, 2 sg. íntri, 3 íntră

intrá (-ru, -át), vb. – 1. A trece dinafară înăuntru, a pătrunde. – 2. A încăpea. – 3. A adera, a se înscrie, a ajunge să facă parte dintr-o grupare. – 4. A se angaja într-o slujbă. – 5. (Înv.) A se asocia, a se însoți. – 6. A Începe, a se iniția o anumită perioadă de timp. – 7. A se apuca (să danseze, să joace etc.). – 8. La cărțile de joc, a-i veni cuiva cărți bune. – 9. A pătrunde, a străbate. – 10. A-și micșora un material dimensiunile la muierea în apă. – Mr., istr. întru, megl. antru. Lat. intrāre (Pușcariu 893; Candrea-Dens., 867; REW 4501; DAR), cf. it. intrare, fr. entrer, prov., sp., port. entrar. – Der. intrare, s. f. (acțiunea de a intra și rezultatul ei); intrător, adj. (înv., care intră); întrătură, s. f. (înv., intrare; nod în lemn).

î́ntre prep. (lat. ĭnter, pv. fr. sp. pg. entre). În mijlocu altora, avînd la dreapta și la stînga saŭ înainte și înapoĭ alțiĭ: Basarabia e așezată între Prut și Nistru, dușmaniĭ eraŭ prinșĭ între două focurĭ, între noĭ și voĭ e un rîŭ saŭ (fig.) o mare diferență, între 2 și 4 e 3. Pintre, pin [!]: eŭ am petrecut mult timp între străinĭ. Dintre: între toțĭ nu s´a găsit nicĭ unu care să plece. Arată reciprocitatea: noĭ petrecem între noĭ, în războaĭele civile cetățeniĭ se bat între eĭ (saŭ unu cu altu). În compozițiune cu unele verbe (după fr. entre), înseamnă: 1. „pe jumătate, puțin”: ușă întredeschisă, 2. „unu pe altu, între eĭ”: liniile se întretaĭe. – În Ban. întră. Cp. cu către, cătră.