Toate definitiile

ic (ícuri), s. n. – Pană de despicat lemne. Mag. ik (Cihac, II, 508; Gáldi, Dict., 93). – Der. icui, vb. (a pune o pană, a înțepeni).

IC, icuri, s. n. (Reg.) Pană de despicat lemne. – Din magh. ík (lit. ék).

IC s. pană, (reg.) nadă, penuş, (Maram.) cui, (Ban.) găvozd, (Transilv. şi Ban.) ţintă. (~ de despicat lemne.)

-ÍC, -Ă suf. 1. „referitor la...”, „propriu...”. 2. (chim.) „oxacid; sare metalică”. 3. „de forma”, „cu aspect”. (< fr. -ique, engl. -ic, germ. -isch, cf. lat. -icus)

ic n., pl. urĭ (ung. ik și ek). Trans. Pană (de despicat lemnu). V. ichĭ.