Toate definitiile
GROS1, GROÁSĂ, groși, groase, adj., GROS adv., s. n., GROS, groși, s. m. I. Adj. 1. (Despre corpuri cilindrice) Care are diametrul sau circumferința mai mari decât dimensiunile obișnuite. Trunchi gros. ◊ Intestinul gros = parte a tubului digestiv cu secțiunea mai mare cuprinsă între ileon și anus. ♦ (Despre ființe sau despre părți ale corpului lor) Dezvoltat mult în lățime. ♦ (Pop.; la f.) Gravidă, însărcinată. 2. Care are volum mare, care depășește prin volum dimensiunile obișnuite; voluminos. Carte groasă. ◊ Expr. Gros la pungă = bogat. ♦ (Despre litere) Care este mai lat decât literele obișnuite. 3. Mare, în sens vertical, de la suprafață în adâncime sau de la suprafață până la bază. Strat gros. ◊ Expr. Gros la (sau de) obraz = a) obraznic; b) nesimțit. Gros la piele sau cu pielea groasă = nesimțit. Gros la (sau în) ceafă sau cu ceafa groasă = bădăran. ♦ Care este țesut2 din fire groase ( I 1). Haină groasă. 4. (Despre fluide) Care curge sau se împrăștie greu; dens. ♦ Fig. (Despre întuneric, umbră, ceață etc.) Adânc, compact. II. Adj. Fig. 1. (Despre voce, glas, sunete, adesea adverbial) Adânc, grav. 2. (Înv.) Grosolan, bădăran; incult; care trădează pe omul bădăran sau incult. III. Adv. 1. (Pop. și fam.) Mult, din plin, din belșug. Câștigă gros. 2. (Înv.) În linii mari, superficial, în mod grosolan. IV. S. n. 1. Partea cea mai numeroasă dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu de obiecte, de fenomene (de același fel); greu. ◊ Loc. adv. Din gros = în cantitate mare, din belșug. 2. (Pop. și fam.) Închisoare. V. S. m. (Reg.) Buștean, trunchi; bârnă (groasă). – Lat. grossus.
GROS2, groși, s. m. Măsură folosită în comerț pentru mărfuri sub formă de obiecte mici de același fel, egală cu 12 duzini, adică 144 de bucăți. ◊ Mic gros = depozit care livrează mărfuri în cantități comerciale. – Din germ. Gros.
GROS adj., s. 1. adj. v. gras. 2. adj. mare, voluminos. (Un tom, un dosar ~.) 3. s. mulţime, (înv. şi pop.) mijloc, (înv.) greime, greu, temei, toi. (~ul armatei.) 4. adj. v. borcănat. 5. adj. v. dens. 6. adj. v. adânc. 7. adj. v. călduros. 8. adj. adânc, grav, jos, profund, (fig.) cavernos. (O voce ~oasă; un timbru ~.)
GROS adj., s. v. bădăran, grosolan, ignorant, incult, mitocan, mârlan, mârlănoi, mocofan, mojic, necivilizat, necultivat, neinstruit, neînvăţat, nepoliticos, ordinar, prost, simplu, ţărănoi, ţoapă, ţopârlan, vulgar.
GROS s. v. arest, buştean, butuc, buturugă, ciot, închisoare, obadă, ocnă, penitenciar, puşcărie, temniţă.
Gros ≠ subţire, piţigăiat
gros (groásă), adj. – 1. Gras. – 2. Dens. – 3. Voluminos. – 4. Adînc. – 5. Mare, important, numeros. – 6. Comun, ordinar, vulgar. – 7. (Adj. f.) Despre femei, însărcinată. – 8. (S. m.) Bîrnă, grindă. – 9. (S. n.) Butuc, instrument. – 10. (S. n.) Închisoare, temniță. – 11. (S. n.) Parte mai importantă. – Mr., megl., istr. gros. Lat. grŏssum (Pușcariu 741; Candrea-Dens., 768; REW 3881; DAR), cf. it., port. grosso, prov., fr., cat. gros, sp. grueso. Pentru der. uzului 10 din 9, cf. Bogrea,, Dacor., III, 411. – Der. grosime, s. f. (circumferință; înv., gros, parte mai importantă; înv., grosolănie); groșar, s. m. (temnicer); grosărit (var. grosărie), s. n. (contribuție cerută de obicei în sec. XVIII de către așa numiții ispravnici de județ delicvenților care doreau să scape de închisoare); grosoman, s. m. (mojic, bădăran), cu suf. expresiv -man; groscior, s. n. (smîntînă); grosciori, vb. (a scoate caimacul); îngroșa, vb. (a face să fie gros; a crește, a spori; a se îngrășa; a deveni dens, a condensa; a lăsa grea o femeie; a da importanță); îngroșetor, adj. (care se îngrașă, care îngroașă); îngroșetură, s. f. (acțiunea de a spori sau a deveni dens). – Din rom. provin rut. grušati se „a se prinde laptele”, gruševina „lapte prins” (Capidan, Dacor., II, 677).
mic-gros s. n.
gros, groásă adj. (lat. grŏssus, it. pg. grosso, pv. fr. cat. gros, sp. grueso). Lat în toate direcțiunile (vorbind de lucrurile lungĭ în ceĭa ce privește volumu lor transversal): fir, trunchĭ, stîlp, om gros. Des, dens: lapre gros. Fem. (Serbia). Gravidă (ca fr. grosse). Fig. Grav, jos: voce, notă groasă. Nesimțitor, impertinent: obraz gros. Grosolan, aspru, greŭ: vorbe groase. Prost: cap gros. Gros de (saŭ la) obraz, obraznic, nesimțitor. Gros de (saŭ la saŭ în) ceafă, grosolan, barbar, ordinar: Bulgăroĭ cu ceafa groasă (Em.). Gros la (saŭ de) cap, la minte, prost. Gros la pungă, bogat. S. n., pl. urĭ. Butuc gros de fixat picĭoarele criminalilor. Fig. (pin [!] aluz. la butuc). Arest, închisoare: a băga pe cineva la gros. Partea cea maĭ groasă (maĭ mare) a unuĭ lucru, duĭumu: grosu armateĭ (ca it. il grosso dell´esército). Adv. Fam. Mult: a cîștiga, a bea, a cheltui, a juca gros (a juca pe gros, pe sume marĭ). Din gros, în mare cantitate: fura din gros (VR. 1915, 5, 286).
gros1 adj. m., pl. groși; f. groásă, pl. groáse
gros2 (buștean, bârnă) s. m., pl. groși
gros3 (majoritate, închisoare) s. n.
*gros-plán (fr.) [gros pron. gro] s. n., pl. gros-plánuri
GROȘ, groși, s. m. Monedă străină de argint, care a circulat odinioară și în Moldova; monedă de argint emisă de unii domni ai Moldovei. – Din germ. Groschen, pol. grosz.
GROȘ, groși, s. m. Monedă străină de argint care a circulat odinioară si în Moldova. – Germ. Groschen.
groș (gróși), s. m. – Veche monedă care valora la început 1/48 dintr-o marcă de argint. A fost bătută în Mold. la sfîrșitul sec. XIV. Lat. grossus, intrat în rom. prin intermediul pol. grosz, germ. med. grosse, germ. Grosch(en), cf. ngr. γρόσσο, bg., sb. groš, tc. guruș (Ronzvalle 122). – Der. groșiță, s. f. (monedă divizionară de argint, de valoare variabilă), cf. pol. groszyk, sb., slov. grošič. Din tc. derivă dubletul înv. gruș, s. m. (monedă turcească de 40 de aspri).
groș m. (pol. grosz, ceh. groš, rus. groš [doŭă capeĭcĭ [!]], d. mgerm. gros, grosse, ngerm. grosch, grosche, groschen, d. it. grosso, care vine d. lat. nummi grossi, banĭ groșĭ [care s´aŭ bătut întîĭa oară la Tours la 1241], deosebițĭ de baniĭ supțirĭ [!] de pînă atuncĭ. D. germ. vine ung. garas, bg. sîrb. groš, turc. gruš, guruš. D. it. vine ngr. gróso și grósi). Vechĭ. O monetă [!] de argint (în vechea Turcie piastru, la noĭ leŭ) care era considerată ca unitatea monetară de argint. Valora în Austria 3 crăițarĭ, în Mold. (pe la 1700) 2 polturacĭ saŭ 8 banĭ (Ĭorga, Negoț. 222), ĭar în Polonia (sec. 17-18) un groș însemna „doŭă capeĭcĭ”. Suma de doĭ groșĭ (că monetă bătută nu era) se numea scot, de șase scoțĭ fertun, ĭar de patru fertunĭ grivnă. Groș pe groș, banĭ mulțĭ; (de aicĭ, din neînțelegerea acesteĭ locuțiunĭ), a înșira moș pe groș (saŭ moșĭ pe groșĭ), a povesti verzĭ și uscate (ca bg. prĭez kup za groš): spune odată lămurit și nu înșira moșĭ pe groșĭ! – Și groșă, pl. e: groșe lipoveneștĭ (P. P.). V. aspru 1.