Toate definitiile

GREȘ, greșuri, s. n. (Înv. și reg.; azi mai ales în loc. și expr.) Greșeală. ◊ Loc. adv. Fără greș = în mod perfect, fără a comite vreo eroare. ◊ Expr. A da greș = a) a nu nimeri ținta, obiectivul ochit; b) a nu izbuti într-o acțiune, într-o întreprindere. (Înv.) A-i da (cuiva) greș = a-i imputa (cuiva) ceva, a găsi vinovat (pe cineva). (Reg.) A nu avea greș = a nu constitui o greșeală, a nu aduce vătămare, a fi nimerit. – Din greși (derivat regresiv).

GREŞ s. v. abatere, culpabilitate, culpă, eroare, greşeală, păcat, vină, vinovăţie.

greș², greși, s.m. (înv.) ciorchină mică de struguri.

greș n., pl. urĭ (d. greșesc). Rar. Greșeală: a ochi fără (de) greș (precis; exact). Fără greș, negreșit, hotărît, cert: voĭ veni fără greș. A da (saŭ a face) greș, a da chix, a nu reuși, a nu nemeri [!]. A da (saŭ a băga) greș cuĭva, a-ĭ găsi o vină, un cusur. Loc pe unde plugu a deviat din brazdă și a rămas pămîntu nearat: a face greșurĭ. (V. delirez). Cîrcel (struguraș) trecut cu vederea și rămas necules.

!greș (în expr.) s. n.

*gres n., pl. urĭ (fr. grès, d. vgerm. griz, ngerm. griess, de unde vine și rom. grisă. V. gresie). Geol. Conglomerat format din gránule de cŭarț lipite cu siliciŭ. V. devonian.