Toate definitiile

GREÁȚĂ, grețuri, s. f. 1. Senzație neplăcută, adesea însoțită de vărsături, reprezentând reacția unor receptori nervoși din cavitatea abdominală la diverși agenți. 2. Fig. Sentiment de scârbă, de dezgust, de silă față de cineva sau de ceva. – Greu + suf. -eață.

GREÁŢĂ s. 1. (FIZIOL.) (pop.) plecate (pl.), (înv. şi reg.) slădici. (A mâncat ceva care i-a produs ~.) 2. v. dezgust.

GREÁŢĂ s. v. greu, greutate, încărcătură, povară, sarcină.

greáță (-éțuri), s. f. – 1. (Înv.) Greutate, apăsare. – 2. Lehamite, silă. – 3. Scîrbă, greață. – Mr. greață. De la greu, sau mai curînd de la grea, cu suf. abstract -eață (DAR). Der. directă din lat. gravĭtĭes (Byhan 353) sau grevĭtĭa (Pușcariu 732; Candrea-Dens., 758; REW 3855) este mai puțin probabilă. – Der. grețos, adj. (repugnant, scîrbos; mofturos, năzuros); îngreța, vb. (a face silă); îngrețălui, vb. (a îngrețoșa); îngrețoșa, vb. (a face greață).

greáță f., pl. grețĭ (d. greŭ și suf. -eață, ca´n dulceață). Pornire de a vărsa alimentele din stomah [!]: mĭ-e greață, îmĭ vine greață de grăsimea pe care am mîncat-o. Fig. Scîrbă, aversiune, dezgust: mĭ-e greață de mincĭună. Vechĭ. (Ps. Ș. 53, 12). Turburare [!], răscoală (vsl. mentežŭ).

greáță s. f., g.-d. gréțe, art. gréței; pl. gréțuri

GREÁŢĂ s. v. greu, greutate, încărcătură, povară, sarcină.

GREÁŢĂ s. 1. (FIZIOL.) (pop.) plecate (pl.), (înv. şi reg.) slădici. (A mâncat ceva care i-a produs ~.) 2. v. dezgust.