Toate definitiile

GRÁBĂ s. f. Tendință, intenție, dorință de a face ceva sau de a ajunge undeva cât mai repede; iuțeală, viteză (mare) cu care se face ceva; zor¹, grăbire. ◊ Loc. adv. În grabă sau în graba mare = grabnic, repede. – Din grăbi (derivat regresiv).

GRÁBĂ s. 1. iuţeală, rapiditate, repezeală, repeziciune, viteză, zor, (rar) grăbire, (înv. şi pop.) repejune. (A făcut ceva în mare ~.) 2. v. urgenţă. 3. precipitare, precipitaţie, pripă, pripeală, pripire, zor. (~ strică treaba.)

Grabă ≠ încetineală, tărăgăneală, zăbavă

grábă f., pl. e și grăbĭ (d. bg. graba, greblă, vsl. grablĭa, răpire, de unde s´a dezvoltat noțiunea de „grăbire”. V. grăbesc). Pripă, zor, urgență: a lucra cu mare grabă. În grabă, grabnic, urgent: a plecat în grabă (V. degrabă). Prov. Graba strică treaba, cu graba maĭ mult perzĭ [!].

grábă s. f., g-d. art. grábei