Toate definitiile

glúgă (glúgi), s. f. – 1. Obiect de îmbrăcăminte cu care se acoperă capul. – 2. Grămadă, morman. – Var. (Munt.) clucg. Bg. glugla, din ngr. ϰοῦϰλα „păpușă” (Tiktin; DAR; Scriban; cf. Romansky 106), sau mag. gluga, din germ. Gugele. – Der. gluguș (var. înv. gluguci), s. n. (glugă). Din rom. provine rut. huhl’a sau gugl’a (Miklosich, Wander., 10; Candrea, Elemente, 402).

GLÚGĂ, glugi, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte în formă de pungă conică, care acoperă capul pentru a-l feri de ploaie, de frig etc. 2. Grămadă de snopi, de știuleți de porumb sau de mănunchiuri de cânepă, care se așază în picioare, în forma unei stive conice. – Cf. bg. gugla.

glúgă și gúgă f., pl. ĭ (bg. gugla, glugă, kukla, păpușă, d. ngr. kúkla, păpușă, lat. cuculla, glugă; ung. rut. gluga, germ. gugel. V. cuculion, cucă, gugĭ. Bern. 1, 640). Învălitoare [!] de postav care se pune peste pălărie orĭ peste căcĭulă cînd ploŭă saŭ ninge, numită și gugĭ saŭ capișon. Piramidă de cocenĭ (strujenĭ), de nuĭele ș. a., numită în Munt. și ciucă și cuclă (Răsadu, 1, 62).

glúgă s. f., g.-d. art. glúgii; pl. glugi