Toate definitiile
GÁFĂ, gafe, s. f. 1. Piesă metalică în formă de cârlig, fixată pe o prăjină, folosită la acostarea unei ambarcații, la îndepărtarea ei de mal etc. 2. Cârlig montat la capătul unui dispozitiv de ridicat, și de care se prinde sarcina. 3. Gest, atitudine sau vorbă nepotrivită, care poate constitui o indelicatețe sau o jignire neintenționată adusă cuiva. – Din fr. gaffe.
GÁFĂ s. poznă, prostie. (A comite o ~.)
GÁFĂ s.f. 1. Piesă metalică cu două gheare în formă de furcă, folosită pentru blocarea unui lanț în mișcare. ♦ Un fel de cârlig fixat de o prăjină, folosit la acostarea unei ambarcații etc. 2. (Fig.) Gest, vorbă, atitudine nesocotită, dar neintenționată, care poate supăra sau jigni. [< fr. gaffe].
GÁFĂ1 s. f. 1. piesă metalică cu două gheare în formă de furcă, pentru blocarea unui lanț în mișcare. 2. cârlig metalic fixat de o prăjină, la acostarea unei ambarcații. (< fr. gaffe)
GÁFĂ2 s. f. gest, vorbă, atitudine nesocotită, dar neintenționată, care poate jigni. (< fr. gaffe)
*gáfă f., pl. e (fr. gaffe). Acțiune neîndemănatică [!] (de ex., a vorbi contra bețivilor neștiind că pintre [!] ceĭ prezențĭ e și un bețiv). A face o gafă, a o scrînti.
gáfă s. f., g.-d. art. gáfei; pl. gáfe
GAFÁ, gafez, vb. I. Intranz. A face o gafă (3). – Din fr. gaffer.
GAFÁ vb. I. intr. (Franțuzism) A face, a comite o gafă (2) [în DN]. [< fr. gaffer].
GAFÁ vb. intr. a face o gafă2. (< fr. gaffer)
*gafá (a ~) vb., ind. prez. 3 gafeáză