Toate definitiile

G s. m. invar. A noua literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană semioclusivă prepalatală sonoră (4) când este urmată de e sau i; oclusivă palatală (2) sonoră în grupurile ghi și ghe; oclusivă velară sonoră în toate celelalte poziții). [Pr.: ghe].

g¹ (literă) [cit. ge / ghe / gî] s. m. / s. n., pl. g / g-uri

g² (sunet) [cit. gî] s. m., pl. g

g m. A șaptea literă a alfabetuluĭ latin, născută din modificarea luĭ c și admisă în alfabetu latin de abea [!] pe la 234 în ainte [!] de Hristos în locu inuzitatuluĭ z, care, cînd a fost ĭar întrebuințat, a ocupat ultimu loc. Romaniĭ o pronunțau numaĭ gh în toate cazurile. Maĭ pe urmă s´a pronunțat ge, gi. V. la c.