Toate definitiile
fund (= pfund) s. m. (s. n.), pl. funzi (funduri)
FUND s.m. v. funt.
2) fund, V. funt.
funt m. (rus. pol. funt, ung. font, germ. pfund, engl. pound, d. lat. pondus, greutate la cantar [!]. V. ponderabil). Vechĭ. Jumătate de chilogram. S. n., pl. urĭ. Un funt de lumînărĭ, un pachet de lumînărĭ (4-6). – Și fund. V. majă.
fund s. n., pl. fúnduri
FUND s. v. tur.
FUND, funduri, s. n. 1. Partea de jos a unui vas, formând baza lui; cantitate de materii, lichide etc. rămasă pe această parte a vasului. ♦ Parte (mobilă) care formează baza unui butoi sau a altui recipient. ♦ Taler de lemn pe care se răstoarnă mămăliga, se toacă zarzavaturile etc. cârpător. 2. (Fam.) Șezut, dos. 3. Partea de jos, închisă, a unei cavități naturale; limita de jos. ◊ Expr. A se da la fund = a se lăsa în adâncul apei, a se scufunda; a dispărea din viața publică, a se retrage; a se ascunde pentru a scăpa de urmărire. ♦ Partea cea mai depărtată (considerată în linie orizontală) a unui loc. ◊ Expr. Fundul fundului = punct foarte îndepărtat; locul cel mai adânc; extremitate pe orizontală sau pe verticală. ♦ (Cu determinări indicând o regiune) Punct foarte depărtat de un centru politic sau cultural. ♦ Partea dinapoi a unui vehicul. 4. Parte a unor obiecte confecționate care se opune deschizăturii. ◊ Sac fără fund = a) om lacom, nesățios; b) loc unde se găsește întotdeauna ceva, unde nu se epuizează ceea ce se găsește acolo. ♦ Partea de deasupra a unui acoperământ de cap. – Din lat. fundus.
FUND s. 1. dos. (Întoarce vasul cu ~ul în sus.) 2. v. tocător. 3. (pop.) cârpător, (reg.) masă, (Transilv. şi Maram.) tablă. (~ de mămăligă.) 4. v. codârlă. 5. dos, spate. (În ~ul curţii.) 6. v. adânc. 7. adânc, adâncime, afund, profunzime, străfund. (Din ~ul lacului.) 8. v. şezut.
Fund ≠ gură
fund, fúnduri, s.n. (reg.) 1. pielea cea mai groasă de pe spinarea unui animal. 2. (înv.) teren, pământ.
fund (-duri), s. n. – 1. Parte de jos a unui obiect. – 2. Parte de jos și interior al unei concavități, adîncime. – 3. Depărtare, parte mai îndepărtată a unei perspective. 4. Taler de lemn, cîrpător. – Mr., megl., istr. fund. Lat. fŭndus (Pușcariu 672; Candrea-Dens., 679; REW 3585; DAR), cf. alb. funt (Meyer 111; Philippide, II, 643), it. fondo, prov. fons, fr. fond, sp. hondo, port. fundo. Este dublet de la fond, s. n. (fund, mai ales în accepțiile sale abstracte), din fr. fond, pe care unii autori din trecut (Șincai, sec. XVIII), l-au folosit și cu forma fund. Der. afund, adv. (înspre fund; în profunzime, adînc; perfect; adj., profund, adînc), mr. afundu, cu a- caracteristic formațiilor adv. (Candrea-Dens., 680; DAR); afund, s. n. (adîncime, profunzime); afunda, vb. (a adînci), format pe baza adv. (după Pușcariu 36 și Candrea-Dens., 681, de la un lat. *affŭndāre, cf. it. affondare, v. fr. afonder, sp. ahondar, port. afundar; REW are dreptate cînd consideră cuvîntul drept der. intern, dar se îndoiește nejustificat cu privire la autenticitatea celorlalți termeni rom.); înfunda, vb. (a pune fund la o putină; a închide, a astupa; a înțesa, a îndesa; a adînci; a umple cu (de); a închide, a izola; a îngropa; a (se) adînci, a (se) astupa; a se duce la fund; a pune într-o situație grea, a încolți; a zăpăci, a năuci; refl. și cu pron. dativ, a se da învins, a se lăsa păgubaș), cu pref. -în, cf. lat. infŭndāre; înfundat, adj. (astupat; îmbuteliat; sufocat, înecat; plin, înțesat; grăsuț, dolofan; închis, astupat; cufundat, adîncit); înfundător, adj. (atacator); (în)fundătoare, s. f. (parte din spate a carului); (în)fundătură, s. f. (stradă, uliță care se înfundă; colț, ungher; ascunzătoare; impas); desfunda, vb. (a scoate fundul la o putină; a destupa, a scoate dopul; a deschide, a desface; a strica ploaia un drum); fundac, adj. (grăsuț, dolofan; s. n., nume dat mai multor păsări migratoare care se cufundă în apă: Podiceps cristatus; Podiceps negricollis; Colymbus septentrionalis); fundac s. n. (Trans., așternut de paie pus la baza unei căpițe sau a unui stog; vestă de piele; (în)fundătură); fundar, s. m. (pasăre migratoare, Colymbus septentrionalis); fundar, s. n. (pînză de sac); fundei, s. n. (fundac, așternut de paie; parte care rămîne dintr-un material; parte inițială a intestinului gros); fundoaie, s. f. (temelia casei; temelia pietrei de moară; cotitură, meandră); fundoare, s. f. (Trans., firidă, ocniță); fundurei, s. n. (brînză făcută din ce rămîne de la zerul laptelui), numit astfel datorită acestor resturi sau funduri de lapte; fundurie, s. f. (culcuș, pat; bază de stog). Cf. cufunda. Der. neol. funda, vb., din fr. fonder, cu influența lui fund; nefundat, adj. (neîntemeiat); fundați(un)e, s. f. (fundament, bază, temelie); fundător, s. m. (fondator); fundal (var. fondal), s. n. (decor care acoperă fundul unei scene de teatru sau fond al unui tablou reprezentînd perspectiva); fundament, s. n. (bază, temelie), din lat. fundamentum (sec. XVIII); fundamental, adj. (esențial).
fund (= pfund) s. m. (s. n.), pl. funzi (funduri)
1) fund n., pl. urĭ (lat. fŭndus, alb. funt, it. fondo, sard. fundu, fr. fond[s], pv. fons, sp. hondo, pg. fundo. V. fond, latifundiŭ). Partea cea maĭ de jos a unuĭ lucru cav: fundu unuĭ pahar, sac, puț, rîŭ; uneĭ mărĭ, văĭ. Fig. Fundu inimiĭ, adîncu inimiĭ. Partea cea maĭ depărtată de intrare saŭ de punctu principal: fundu uneĭ pivnițe, uneĭ grădinĭ, a muta un funcționar în fundu țăriĭ. Bucată de lemn, lată și groasă, de tăĭat carne, de pus mamăliga [!] ș. a. A da de fund, a ajunge la fund. A face economie de la fundu saculuĭ, cînd nu țĭ-aŭ maĭ rămas de cît [!] puținĭ banĭ. Sac (saŭ butoĭ) fără fund, om care nu se maĭ satură.