Toate definitiile

FRÂNTÚRĂ, frânturi, s. f. 1. Frângere; ceea ce se obține frângând sau rupând ceva; bucată desprinsă de la locul ei sau rămasă dintr-un întreg îmbucătățit. ◊ Expr. Frântură de limbă = vorbire încălcită; p. ext. frază încâlcită, alcătuită din cuvinte greu de rostit. ♦ Porțiune dintr-un întreg; fracțiune (1). 2. (Pop.) Fractură. 3. (Rar) Spărtură. – Lat. *franctura (=fractura) sau frânt + suf. -ură.

FRÂNTÚRĂ s. 1. v. bucată. 2. v. fragment.

FRÂNTÚRĂ s. v. blenoragie, fractură, gaură, gonoree, ruptură, spărtură.

frîntúră f., pl. ĭ. Lucru frînt, fractură, fracțiune, bucată: frînturĭ de oase. Locu unde s´a frînt un lucru: cenușiŭ ca frîntura feruluĭ [!] ( fr. gris fer). – Vechĭ și frîmtură.

frântúră s. f., g.-d. art. frântúrii; pl. frântúri