Toate definitiile

FRUMUSÉŢE s. 1. mândreţe, splendoare, strălucire, (înv. şi reg.) mândrie. (~ peisajului, a unei clădiri.) 2. minunăţie, minune, splendoare, (pop. şi fam.) mândreţe, (Transilv.) mândrenie, (prin Ban.) mândrulenie. (O ~ de fată.)

frumuséțe (frumséțe) s. f., pl. frumuseți (frumseți) și frumusețe (frumsețe)

Frumuseţe ≠ hidoşenie, sluţenie, urâciune, urâţenie

frumuséțe s. f., art. frumuséțea, g.-d. art. frumuséții; (obiecte, fapte) pl. frumuséți, art. frumuséțile

FRUMUSÉȚE, (2) frumuseți, s. f. 1. Însușirea a ceea ce este frumos. ◊ Loc. adj. De toată frumusețea = deosebit de frumos; minunat. 2. (Concr.) Obiect, faptă, lucru frumos. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” capătă valoarea superlativului „foarte frumos”) O frumusețe de casă. ♦ Femeie foarte frumoasă. [Var.: (pop.) frumséțe s. f.] – Frumos + suf. -ețe.

frumuséțe (frumséțe) s. f., pl. frumuseți (frumseți) și frumusețe (frumsețe)

Frumuseţe ≠ hidoşenie, sluţenie, urâciune, urâţenie

frumuséță f., pl. ĭ (d. frumos). Calitatea de a fi frumos. Persoană frumoasă, lucru frumos: această femeĭe e o frumuseță [!], o frumuseță de grădină, e o frumuseță să vezĭ cum ninge. De toată frumuseța, foarte frumos. – Și -șéță (Ban. Meh. Buc.). Vechĭ, azĭ Trans. frumseță.