Toate definitiile
FALIMÉNT, falimente, s. n. SituaÈ›ie de insolvabilitate în care se află un comerciant, un industriaÈ™ etc., declarată de o instanță judiciară; fig. ruină, eÈ™ec total. ◊ Expr. A da faliment = a) a nu-È™i mai putea face plățile (în calitate de comerciant, industriaÈ™ etc.); b) a da greÈ™, a nu reuÈ™i într-o acÈ›iune; a se prăbuÈ™i. – Din germ. Falliment, it. fallimento.
FALIMÉNT s. (FIN.) bancrută, crah, (înv. şi reg.) selamet, (înv.) mofluz, mofluzenie, mofluzie, mofluzlâc, (înv., în Transilv.) cridă. (~ al unei mari întreprinderi.)
FALIMÉNT s.n. SituaÈ›ie de insolvabilitate a unui comerciant, a unui bancher (sau a unei întreprinderi comerciale, industriale etc.), recunoscută È™i declarată de o instanță judecătorească; bancrută; (fig.) ruină, eÈ™ec total. ◊ A da faliment = a ajunge în stare de faliment; (fig.) a nu izbuti într-o acÈ›iune. [Pl. -te, -turi. / cf. germ. Falliment, it. fallimento].
falimént (faliménte), s. n. – SituaÈ›ie de insolvabilitate declarată de o instanță judiciară, bancrută. – Mr. falimentu. It. falimento, în parte prin intermediul ngr. φαλλιμÎντο, sau al germ. Falliment, cf. bg. faliment. – Der. falimenta, vb. (a da faliment); falimentar, adj. (în faliment); falit, s. m. (persoană care a dat faliment), din it. fallito.
FALIMÉNT s. n. 1. stare de insolvabilitate a unui comerciant sau bancher, a unei întreprinderi etc., recunoscută și declarată de o instanță judecătorească; bancrută. 2. (fig.) ruină, eșec total. ♦ a da ~ = a nu izbuti într-o acțiune. (< it. fallimento, germ. Falliment)
*falimént n., pl. e (it. fallimento, d. fallire, lat. fállere, a înÈ™ela. V. fals, falibil). Bancrută, starea unuÄ negustor care nu maÄ poate plăti: a da faliment.
falimént s. n., pl. faliménte
FALIMÉNT s. (FIN.) bancrută, crah, (înv. şi reg.) selamet, (înv.) mofluz, mofluzenie, mofluzie, mofluzlâc, (înv., în Transilv.) cridă. (~ al unei mari întreprinderi.)
FALIMÉNT s.n. SituaÈ›ie de insolvabilitate a unui comerciant, a unui bancher (sau a unei întreprinderi comerciale, industriale etc.), recunoscută È™i declarată de o instanță judecătorească; bancrută; (fig.) ruină, eÈ™ec total. ◊ A da faliment = a ajunge în stare de faliment; (fig.) a nu izbuti într-o acÈ›iune. [Pl. -te, -turi. / cf. germ. Falliment, it. fallimento].
FALIMÉNT s. n. 1. stare de insolvabilitate a unui comerciant sau bancher, a unei întreprinderi etc., recunoscută și declarată de o instanță judecătorească; bancrută. 2. (fig.) ruină, eșec total. ♦ a da ~ = a nu izbuti într-o acțiune. (< it. fallimento, germ. Falliment)