Toate definitiile
FAG, fagi, s. m. Copac înalt cu coaja netedă, alburie sau cenușie și cu lemnul tare, cu frunze ovale, netede, lucioase, cu perișori fini pe margini (Fagus silvatica). – Lat. fagus.
fag, fagi, s.m. (reg., înv.) fagure de albine.
–FAG Element secund de compunere savantă cu semnificația „mâncător”, „consumator”. [< fr. -phage, it. -fago].
fag (fági), s. m. – Fagure de miere. Lat. favus (DAR; REW 3228). Cuvînt înv., înlocuit de der. fagur (var. fagure), s. m. Se consideră acest cuvînt ca un sing. reconstituit pe baza pl. faguri din cel anterior, sau ca der. din lat. *favulus (Pușcariu 570; Candrea-Dens., 541; REW 3227a; DAR). Byck-Graur, BL, I, 28, preferă prima soluție, considerînd inexplicabil rezultatul ν › g; dar această confuzie este frecventă în rom., cf. barză și în it., cf. parvulus › pargoletto, nuvolo › nugolo, etc. – Der. făguros, adj. (dulce, zaharat).
fag (fági), s. m. – Copac înalt cu coaja netedă și lemnul tare (Fagus silvatica). – Mr., megl. fag. Lat. fagus (Pușcariu 568; Candrea-Dens., 540; REW 3145; DAR), cf. it. faggio (lom., piem., engad. fo), sicil., sard., prov. fau, v. fr. fou (› fr. fouet), sp. (haya), port. (faia). Alb. fag provine din calabr. fagu (Meyer 97) sau din rom. – Der. făget, s. n. (var. făgiș), (pădure de fag), mr. fădzet, cf. it. faggeto.
FAG1 s. m. (biol.) bacteriofag. (< fr. phage)
FAG2(O)-, -FÁG, -FAGÍE elem. „mâncare, nutriție, ingestie”. (< fr. phag/o/-, -phage, -phagie, cf. gr. phagein, a mânca)
1) fag m. (lat. fágus, vgr. phegós, germ. buche, engl. beech [V. buche]; it. faggio, pv. fau, vfr. fou, sp. haya, hacha, pg. faia). Un frumos copac amentaceŭ cu scoarța cenușie (fagus silvática). Lemnu luĭ. V. jir.
2) fag, V. fagur.
fágur și fágure m. (lat. favulus, dim. d. favus) și (maĭ rar) fag m. (lat. favus, ca neg d. naevus. Cp. și cu negură, răgușesc, zăgîrnă). Asociațiune de alveole exagonale [!] de ceară în care albinele îșĭ depun mĭerea.