Toate definitiile
FÁCTOR, factori, s. m. I. 1. Element, condiție, împrejurare care determină apariția unui proces, a unei acțiuni, a unui fenomen. 2. (Mat.) Fiecare dintre termenii unei înmulțiri. ◊ Factor prim = fiecare dintre numerele prime prin care se împarte exact un număr dat. Factor comun = număr care împarte exact oricare dintre termenii unei sume neefectuate. 3. Mărime a cărei valoare intră prin multiplicare într-o relație care caracterizează un sistem fizico-chimic. 4. Mărime caracteristică pentru un sistem tehnic, un material etc., stabilită prin raportul altor două mărimi diferite. II. Funcționar al poștei care duce corespondență la destinație; poștaș. [Acc. și: (II) factór] – Din fr. facteur, lat. factor.
FÁCTOR s. I. 1. condiţie. (~ de mediu.) 2. v. agent. II. v. poştaş.
FÁCTOR1 s.m. 1. Ceea ce determină, face să ia naștere un proces, o acțiune. 2. (Mat.) Fiecare dintre termenii unui produs. [< fr. facteur, cf. lat. factor].
FÁCTOR2 s.m. Funcționar, agent poștal care distribuie corespondența la adresă. [< fr. facteur].
FÁCTOR s. m. 1. condiție, element, împrejurare care poate determina, influența sau explica un proces, un fenomen, o acțiune etc. ♦ ~ de producție = componentă a ansamblului de elemente care iau parte la producerea bunurilor materiale. 2. (mat.) fiecare dintre termenii unui produs. ♦ ~ prim = fiecare dintre numerele prime prin care se împarte exact un număr dat; ~ comun = număr sau polinom prin care se divide oricare dintre termenii unei sume. 3. mărime pentru un sistem tehnic, un material etc., reprezentând raportul a două mărimi de natură diferită. 4. coeficient; poștaș. 5. funcționar, agent poștal care distribuie corespondența. (< fr. facteur, lat. factor)
*fáctor m. (rus. germ. faktor, fr. facteur, d. lat. fáctor, -óris, făcător. Cp. cu doctor). Împărțitor de scrisorĭ și telegrame, curier postal [!] ș. a. Mat. Fie-care din numerele care concură să formeze un product: factor comun. Fig. Fie-care din elementele care concură la un rezultat: factoriĭ politicĭ.
FÁCTOR, factori, s. m. I. 1. Element, condiție, împrejurare care determină apariția unui proces, a unei acțiuni, a unui fenomen. 2. (Mat.) Fiecare dintre termenii unei înmulțiri. ◊ Factor prim = fiecare dintre numerele prime prin care se împarte exact un număr dat. Factor comun = număr care împarte exact oricare dintre termenii unei sume neefectuate. 3. Mărime a cărei valoare intră prin multiplicare într-o relație care caracterizează un sistem fizico-chimic. 4. Mărime caracteristică pentru un sistem tehnic, un material etc., stabilită prin raportul altor două mărimi diferite. II. Funcționar al poștei care duce corespondență la destinație; poștaș. [Acc. și: (II) factór] – Din fr. facteur, lat. factor.
FÁCTOR s. I. 1. condiţie. (~ de mediu.) 2. v. agent. II. v. poştaş.
FÁCTOR1 s.m. 1. Ceea ce determină, face să ia naștere un proces, o acțiune. 2. (Mat.) Fiecare dintre termenii unui produs. [< fr. facteur, cf. lat. factor].
FÁCTOR2 s.m. Funcționar, agent poștal care distribuie corespondența la adresă. [< fr. facteur].
FÁCTOR s. m. 1. condiție, element, împrejurare care poate determina, influența sau explica un proces, un fenomen, o acțiune etc. ♦ ~ de producție = componentă a ansamblului de elemente care iau parte la producerea bunurilor materiale. 2. (mat.) fiecare dintre termenii unui produs. ♦ ~ prim = fiecare dintre numerele prime prin care se împarte exact un număr dat; ~ comun = număr sau polinom prin care se divide oricare dintre termenii unei sume. 3. mărime pentru un sistem tehnic, un material etc., reprezentând raportul a două mărimi de natură diferită. 4. coeficient; poștaș. 5. funcționar, agent poștal care distribuie corespondența. (< fr. facteur, lat. factor)
*fáctor m. (rus. germ. faktor, fr. facteur, d. lat. fáctor, -óris, făcător. Cp. cu doctor). Împărțitor de scrisorĭ și telegrame, curier postal [!] ș. a. Mat. Fie-care din numerele care concură să formeze un product: factor comun. Fig. Fie-care din elementele care concură la un rezultat: factoriĭ politicĭ.