Toate definitiile

EXCLAMÁȚIE, exclamații, s. f. Cuvânt, propoziție sau frază rostită cu un ton ridicat (și prelungit), pentru a exprima o stare afectivă puternică; strigăt, exclamare. – Din fr. exclamation, lat. exclamatio.

EXCLAMÁŢIE s. exclamare, strigăt, (rar) strigare. (~ de aprobare.)

EXCLAMÁȚIE s.f. Cuvânt, propoziție sau frază rostită într-un anumit fel, cu o anumită modulație, prin care se exteriorizează o emoție, un sentiment; strigăt. [Gen. -iei, var. exclamațiune s.f. / cf. fr. exclamation, lat. exclamatio].

EXCLAMÁȚIE s. f. 1. cuvânt, propoziție, frază rostite cu o anumită modulație a vocii, prin care se exteriorizează o emoție, un sentiment; strigăt. 2. figură de stil prin care autorul exprimă, cu autorul unei exclamații (1), un sentiment puternic. (< fr. exclamation, lat. exclamatio)

PUNCT DE EXCLAMÁŢIE s. v. semnul excla-maţiei, semnul exclamării.

*exclamațiúne f. (lat. exclamátio, -ónis). Acțiunea de a exclama. Strigăt de bucurie, durere ș. a. Ret. O figură pin [!] care exclamĭ, ca: O timpuri! O moravuri! (V. retorică). Semn de exclamațiune, semnu grafic care arată strigarea, compus dintr´un accent și un punct (!). – Și -áție și -áre.

exclamáție (-ți-e) s. f., art. exclamáția (-ți-a), g.-d. art. exclamáției; pl. exclamáții, art. exclamáțiile (-ți-i-)