Toate definitiile

EXCELÉNȚĂ, excelențe, s. f. 1. Titlu acordat ambasadorilor sau (în unele țări) marilor demnitari de stat. 2. (În loc.) Prin excelență = în cel mai înalt grad; mai ales, cu deosebire; eminamente. – Din fr. excellence, lat. excellentia.

EXCELÉNȚĂ s.f. 1. Titlu onorific care se dă în unele țări miniștrilor, ambasadorilor și (la catolici) episcopilor. 2. (Rar) Înalt grad de perfecțiune; calitatea de a fi excelent. ◊ Prin excelență = în mod deosebit, mai ales. [Cf. fr. excellence, lat. excellentia].

EXCELÉNȚĂ s. f. 1. titlu care se dă în unele țări demnitarilor (șefi de state, ambasadori, miniștri) și (la catolici) episcopilor. 2. înalt grad de perfecțiune; calitatea de a fi excelent. ♦ prin ~ = în mod deosebit. (< fr. excellence, lat. excellentia)

*excelénță f., pl. e (lat. ex-cellentia). Distincțiune, eminență: excelența gustuluĭ. Titlu de onoare dat miniștrilor, miniștrilor plenipotențiarĭ și ambasadorilor. Pin [!] excelență, cu distincțiune: un om pin excelență bun.

Excelénță (termen de adresare) s. f.

excelénță (perfecțiune) s. f., g.-d. art. excelénței

!Excelénța Sa loc. pr., g.-d. Excelénței Sále; pl. Excelénțele Lor

!Excelénța Voástră loc. pr., g.-d. Excelénței Voástre