Toate definitiile

EVÍNGE, evíng, vb. III. Tranz. (Despre o persoană) A face ca o altă persoană să sufere o evicțiune. – Din lat. evincere (după învinge).

evínge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. evínge (nefolosit la timpuri trecute, ger., part., supin, forme compuse cu part.)

EVÍNGE vb. tr. (jur.; despre o persoană) a face ca o altă personaă să sufere o evicțiune. (după lat. evincere)

*evíng, -víns, a -vínge v. tr. (lat. e-vingere. V. în-ving). Exclud, resping. Jur. Deposedez pin [!] lege.