Toate definitiile
ERÉS, eresuri, s. n. Credință în forțe miraculoase, supranaturale; concepție falsă (transformată în deprindere); prejudecată, superstiție, eroare. ♦ Fig. Ceea ce se abate de la concepțiile comune (ale unei societăți); p. ext. rătăcire, păcat. – Din sl. eresĩ.
ERÉS s. (BIS.) erezie, (rar) necredinţă, (înv.) minciună. (A comite un ~.)
ERÉS s. v. abatere, culpabilitate, culpă, eroare, greşeală, păcat, prejudecată, superstiţie, vină, vinovăţie.
erés (erésuri), s. n. – Erezie, greșeală. – Var. (înv.) eresă, ires. Gr. αιρεσις (sec. XVII; cf. Iordan, Dift. 145; Murnu 22). Este dublet de la erezie, s. f., din fr. hérésie. – Der. ereziarh, s. m. (autor al unei erezii); eretic (var. înv. iritic), adj. (adept al unei erezii); irează, s. f. (monstru, grozăvie), pentru a cărui der. cf. Scriban, Arhiva, 1921, 73.
erés n., pl. urĭ (vsl. ĭeresĭ, rus. erésĭ, d. vgr. ῾aíresis, erezie. V. pro-eres). Pop. Superstițiune. – În Munt. Și ires, erez și irez.