Toate definitiile

ELEGÍE, elegii, s. f. 1. Specie a poeziei lirice în care sunt exprimate sentimente de melancolie, de tristețe, de jale; p. ext. plângere, jeluire. 2. Compoziție muzicală cu caracter melancolic, trist. – Din fr. élégie, lat. elegia.

ELEGÍE s.f. 1. Poezie lirică cu caracter trist sau duios. ♦ (Fig.) Tristețe; jale, jeluire. 2. Compoziție muzicală cu caracter melancolic. [Gen. -iei. / < fr. élégie, it., lat. elegia, gr. elegeia – cântec trist].

ELEGÍE s. f. 1. poezie lirică în care domină sentimentul de melancolie; (p. ext.) plângere, jeluire. 2. piesă vocală sau instrumentală cu caracter melancolic, trist, nostalgic. (< fr. élégie, lat. elegia, gr. elegeia)

*elegíe f. (vgr. elegeía, lat. elegía și elegéa. V. elogiŭ). Poezie tristă saŭ duĭoasă. V. doĭnă.

elegíe s. f., art. elegía, g.-d. art. elegíei; pl. elegíi, art. elegíile