Toate definitiile
EDÍCT, edicte, s. n. 1. (În Roma antică) Act prin care un magistrat făcea cunoscute normele de drept și formele juridice aplicate în timpul magistraturii lui. 2. (În antichitate și în evul mediu) Decret important cu caracter normativ dat de un monarh sau de o autoritate bisericească superioară cu privire la o anumită problemă. – Din lat. edictum, germ. Edikt.
EDÍCT s.n. Lege, ordonanță prin care un înalt magistrat roman (mai ales pretorul și, sub imperiu, împăratul) își arăta activitatea trecută și anunța programul activității viitoare, adesea sub formă de norme juridice. ♦ Act, decret emis de un monarh prin care se stabileau norme imperative cu privire la o anumită problemă. [Pl. -te, -turi. / < lat. edictum, cf. fr. édict].
EDÍCT s. n. 1. lege, ordonanță prin care un înalt magistrat roman își arăta activitatea trecută și anunța programul activității viitoare. 2. act, decret imperativ emis de un monarh sau de o autoritate laică ori bisericească. (< lat. edictum, germ. Edikt)
*edíct n., pl. e (lat. edictum, d. edicere, a pronunța, a hotărî. V. zic). Lege, ordonanță pronunțată de un suveran: edictu de la Nantes, pin [!] care Enric IV acorda protestanților libertatea cultuluĭ, fu revocat maĭ tîrziŭ de Ludovic XIV.
EDÍCT s.n. Lege, ordonanță prin care un înalt magistrat roman (mai ales pretorul și, sub imperiu, împăratul) își arăta activitatea trecută și anunța programul activității viitoare, adesea sub formă de norme juridice. ♦ Act, decret emis de un monarh prin care se stabileau norme imperative cu privire la o anumită problemă. [Pl. -te, -turi. / < lat. edictum, cf. fr. édict].
EDÍCT s. n. 1. lege, ordonanță prin care un înalt magistrat roman își arăta activitatea trecută și anunța programul activității viitoare. 2. act, decret imperativ emis de un monarh sau de o autoritate laică ori bisericească. (< lat. edictum, germ. Edikt)