Toate definitiile
ECLÍPSĂ, eclipse, s. f. 1. Dispariție totală sau parțială a imaginii unui astru, datorită faptului că între Pământ și acest astru se interpune un alt astru sau din cauză că astrul eclipsat se află temporar în conul de umbră al altui astru. 2. Intermitență a luminii unui far sau a unei geamanduri. ♦ Instalație de semnalizare prin semnale Morse, constituită din becuri electrice așezate pe catargul unei nave. 3. Fig. Dispariție, absență (temporară) a cuiva sau a ceva. ♦ Întunecare temporară a cunoștintei; absență. ♦ Scădere a forței creatoare a unei persoane. – Din. fr. éclipse, lat. eclipsis.
ECLÍPSĂ s. (ASTRON.) (reg.) întunericime, (înv.) întunecare. (O ~ de soare.)
ECLÍPSĂ s.f. 1. Dispariție parțială sau totală a imaginii unui astru ca urmare a interpunerii altui astru între observator și corpul ceresc care dispare. ♦ Intermitența luminii unui far sau a unei geamanduri; (concr.) instalație de semnalizare prin becuri electrice așezate pe catargul navelor. 2. (Fig.) Dispariție sau trecere în umbră temporară a unei persoane sau a unui lucru. ♦ Întunecare, pierdere temporară a cunoștinței. [< fr. éclipse, cf. gr. ekleipsis < ekleipein – a dispărea].
eclípsă (eclípse), s. f. – Dispariție totală sau parțială a imaginii unui astru. – Var. (înv.) eclipsis. Gr. ἔϰλειψις (sec. XVII) și modern din fr. éclipse. – Der. eclipsa, vb.; ecliptic, adj. Cf. Gáldi 176.
ECLÍPSĂ s. f. 1. dispariție parțială sau totală a imaginii unui astru, ca urmare a interpunerii altui astru între acesta și observator, sau a intrării lui în conul de umbră a altui corp ceresc. 2. (mar.) intermitență a luminii unui far sau a unei geamanduri luminoase. ◊ instalație de semnalizare prin becuri electrice așezate pe catargul navelor. 3. (fig.) dispariție sau trecere în umbră temporară a unei persoane, a unui lucru. ◊ întunecare, pierdere temporară a cunoștinței. (< fr. éclipse, lat. eclipsis, gr. ekleipsis)
*eclípsă f., pl. e (vgr. ékleipsis. V. lipsă). Întunecime, disparițiune totală saŭ parțială a unuĭ astru pin [!] interpunerea altuĭ astru. Fig. Întunecare a inteligențeĭ. – În Let. 2, 264, eclipsis, n. (după ngr.). – Eclipsa de lună se produce cînd pămîntu se pune între soare și lună și o acopere cu umbra, și de soare cînd luna se pune între soare și pămînt. Eclipsele de soare se întîmplă la fiecare 28 de anĭ și 11 zile. Se pare că Haldeiĭ în sec. VIII în ainte [!] de Hristos studiase [!] eclipsele. Filosofu Anaxagora a expiat, se zice, în închisoare îndrăzneala de a combate credințele timpuluĭ saŭ arătînd adevăratele cauze ale eclipselor. Astronomia de astăzĭ prezice cu mult în ainte ora fixă a lor.
eclípsă (e-clip-) s. f., g.-d. art. eclípsei; pl. eclípse
ECLIPSÁ vb. (fig.) a întuneca, a umbri. (I-a ~ pe toţi cu verva sa.)
ECLIPSÁ vb. v. depăşi, dispărea, întrece, pieri.
ECLIPSÁ vb. I. tr. 1. A întuneca (parțial sau total) lumina unui astru. 2. (Fig.) A umbri, a lăsa în umbră. ♦ refl. A dispărea, a rămâne în umbră. [< fr. éclipser].
ECLIPSÁ, eclipsez, vb. I. Tranz. 1. (La pers. 3) A întuneca total sau parțial un corp ceresc, interpunându-se în calea razelor lui de lumină sau între el și soare. 2. Fig. A pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăși pe cineva (în merite, în strălucire). ♦ Refl. (Fam.) A se face nevăzut, a pleca pe furiș; a dispărea. – Din. fr. éclipser.
ECLIPSÁ vb. I. tr. 1. a întuneca lumina unui astru. 2. (fig.) a umbri, a lăsa în umbră. II. refl. (fam.) a dispărea, a rămâne în umbră. (< fr. éclipser)
*eclipséz v. tr. (d. eclipsă; fr. éclipser). Întunec. Fig. Întrec, las pe jos: gloria luĭ Cezar a eclipsat-o pe a luĭ Pompeĭ. V. refl. A dispărea fără să fiĭ observat.
eclipsá (a ~) (e-clip-) vb., ind. prez. 3 eclipseáză