Toate definitiile

ECLECTÍSM s. n. 1. Îmbinare mecanică, hibridă a unor puncte de vedere sau concepții eterogene sau opuse; lipsă de consecvență în convingeri, în teorii.2. Sistem de gândire neunitar, care, fără a se întemeia pe idei originale, alege din diverse sisteme de gândire, stiluri artistice etc. ceea ce i se pare mai bun. – Din fr. éclectisme.

ECLECTÍSM s.n. 1. Îmbinare mecanică a unor idei, concepții, puncte de vedere eterogene și opuse. ♦ Neconsecvență în convingeri; starea celui eclectic. 2. (Arhit., arte) Îmbinare necritică a unor elemente luate din stiluri diferite sau din diferitele mijloace personale de exprimare ale unor artiști consacrați. [ < fr. éclectisme].

ECLECTÍSM s. n. 1. îmbinare mecanică a unor idei, concepții, puncte de vedere eterogene și opuse. ◊ lipsă de consecvență în convingeri, în teorii. 2. sistem de concepții care, fără a se întemeia pe idei originale, alege din diverse sisteme de gândire ceea ce pare mai adecvat. ◊ (arhit., arte) îmbinare necritică a unor elemente luate din stiluri diferite sau din diferitele mijloace personale de exprimare ale unor artiști consacrați. (< fr. éclectisme)

*eclectízm n., pl. e (vgr. eklektismós). Sistemă filosofică, politică orĭ științifică care ĭa opiniunĭ din diferite doctrine și le combină. – În seculu [!] 3 în ainte [!] de Hristos s´a născut în Alexandria o școală de eclecticĭ celebri fundată de filosofu Potamone. În sec. 19 eclectizmu filosofic a fost reluat de Francezu Victor Cousin, care, fără să adopte o sistemă particulară, a ales din scrierile celor-lalțĭ filosofĭ ceĭa ce-ĭ părea maĭ verisimil [!]. V. sincretizm.

eclectísm (e-clec-) s. n.